12.10.2021,  23:17:51 | 0 comentarii | 240 vizualizari
Grație Proiectului „Sănătate verde”, / În apropiere de S.U.P. apare un nou părculeț pe harta Petroșaniului!
de Corneliu BRAN

În apropiere de Spitalul de Urgență din Petroșani ia contur un parc. Acesta îl va înlocui practic pe cel din fața corpului central al spitalului, unde s-a ridicat noul corp al spitalului, necesar pentru modernizarea celei mai mari unităţi medicale din Valea Jiului.

Parcul va fi realizat la inițiativa Asociației Umanitare Kandila, reprezentată de Alexandru Kelemen, în parteneriat cu Urbanlab Valea Jiului, care a obținut o finanțare privată pentru realizarea unui parc în zona unui spital public. Și a fost ales Spitalul de Urgență din Petroșani, mai exact o zonă din apropierea Serviciului de Ambulanță Petroșani. Finanțarea a venit din partea OMV Petrom, iar valoarea proiectului, intitulat sugestiv „Sănătate verde”, este în valoare de 4.000 de euro.

Proiectul a fost lansat luni și la eveniment a participat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, alături de managerul spitalului, dr. Alin Vasilescu.

„Pacienții internați la Spitalul de Urgență Petroșani, precum și aparținătorii acestora, vor avea parte de un spațiu verde de relaxare grație unui proiect inițiat de Asociația Umanitară Kandila, reprezentată de domnul Alexandru Kelemen – de care ne leagă o lungă colaborare - în parteneriat cu Urbanlab Valea Jiului și cu ajutorul unei finanțări oferite de OMV Petrom.

Este vorba despre proiectul Sănătate verde, implementat cu ajutorul voluntarilor, și m-am bucurat să fiu, astăzi, prezent la lansarea acestui proiect, alături de ceilalți parteneri implicați.

Așa cum a precizat și dl. Alexandru Kelemen, prin punerea în practică a acestei inițiative, administrația publică și ONG-urile își unesc eforturile pentru a readuce la viață această zonă situată în apropierea Serviciului de Ambulanță, pe care să o putem pune mai apoi la dispoziția pacienților de la Spitalul de Urgență Petroșani, astfel încât să se poată bucura și de un spațiu de relaxare în aer liber special dedicate”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter