13.10.2021,  19:08:29 | 0 comentarii | 531 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Uricani / Loc în care-și vor face practica viitorii lucrători din turism
de Gheorghe OLTEANU

La jumătatea lunii trecute s-a dat ordinul de începere a unei noi lucrări de investiții pentru care Primăria Uricani a obținut finanțare UE. Este una pentru care Dănuț Buhăescu s-a luptat mult, pentru ca proiectul să iasă beton și care să fie acceptată de forurile care analizează în amănunt și cu mare atenție orice solicitare  legată de banii europeni.

 

Este vorba,

așa cum am mai făcut cunoscut, de amenajarea unui atelier-școală în clădirea situată în apropierea blocului-turn de lângă stația de întoarcere a autobuzelor și microbuzelor. Clădire în care, de-a lungul timpului, a fost popicăria, iar mai apoi a funcționat un bar. Valoarea investiției se ridică la cinci milioane de lei, iar termenul de realizare e de douăsprezece luni. Licitația a fost câștigată de SC BRT Trust srl, o societate de construcții despre care viceprimarul Corneliu Braia dă asigurări că este una serioasă și de cuvânt.

 

Imobilul va fi refăcut

de jos până sus. Se lucrează, cum am văzut, și la consolidarea fundației. Pereții vor fi izolați termic, iar acoperișul va fi unul nou. Partea dinspre drum a clădirii va fi demolată și-i va face loc alteia, care să corespundă noului scop. În atelierele care se vor amenaja aici își vor face orele de practică elevii clasei de tâmplari și cei care vor învață tot ceea ce este legat de alimentația publică și de turism. „Suntem o oraș declarat stațiune turistică de interes local, spune primarul Dănuț Buhăescu, și de aici apare interesul nostru, pentru a avea personalul necesar acoperirii activităților legate de acest aspect”.


Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter