20.10.2021,  18:57:10 | 0 comentarii | 541 vizualizari
Astăzi, joi, 21 octombrie, / Restaurantele „La Țugu” din Vulcan și Petrila îi așteaptă cu o masă caldă pe cei cu venituri mici
de Gheorghe OLTEANU

Este ziua în care se materializează ceea ce a fost anunțat pe Face Book și în ediția de ieri a cotidianului nostru. Între orele două și patru după amiază, restaurantele menționate așteaptă să le servească mâncare caldă la câte cincizeci de pensionari cu venituri modeste și persoane nevoiașe, lovite crunt de actuala pandemie.

                          

Este deja cunoscut,

fiindcă a fost intens mediatizat, gestul de mare omenie pe care îl fac, de acum încolo, lună de lună, Antonela și Cătălin Țugulea, administratorii Restaurantului „La Țugu” din Vulcan, și fiul lor Alin Țugulea, împreună cu viitoarea noră Alexandra, pe care cei doi soți i-au lăsat la managementul restaurantului cu același nume din Petrila. Astăzi, 21 octombrie, la cele două localuri vor fi servite, gratuit, în intervalul orar 14.00-16.00, câte cincizeci de porții de „”Meniul Zilei” pensionarilor cu pensii mici și persoanelor nevoiașe. Plus câte o sticlă de apă minerală sau plată. Inițiativa acestor inimoși oameni de afaceri va fi continuată, lunar, și de acum înainte, ziua în care vor fi oferite ciorba și felul al doilea va fi făcută cunoscută  pe Face Book și în ZVJ. Îi mai urmează vreun patron de local?


Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter