25.10.2021,  19:05:17 | 1 comentariu | 1295 vizualizari
În calitate de parlamentar, cere să li se spună adevărul românilor: Senatorul PSD Cristian Resmeriță consideră că rata inflației este mult mai mare de 7%, ajungând să fie din două cifre și în nici un caz cu cifra 1 în față!
de Corneliu BRAN

Senatorul Cristian Resmeriță consideră că rata inflației în România, în condițiile creşterii fără precedent a facturilor la energie electrică și gaz metan, dar și la alimente și combustibili, este mult mai mare decât procentul de 7% și pentru asta, în calitate de parlamentar, crede că cei de la Banca Națională a României, precum și cei abilitați în astfel de chestiuni, inclusiv cei din guvern, fie el și demis, trebuie să spună adevărul și să ia măsurile de cuviință pentru protejarea cetățenilor acestei țări. Senatorul social-democrat este printre primii politicieni din județul Hunedoara care ia atitudine fermă și deschisă față de acest subiect, parlamentarul readucând în discuție și subiectul unei legi votate și promulgate, dar nerespectată de guvern, pe motiv că nu sunt bani, o lege care - dacă ar fi fost respectată - în condițiile de față, cu aceste scumpiri, ar fi protejat 5 milioane de pensionari, 70% dintre ei oameni cu pensii mici și foarte mici.

„Nu știu cum o calculează de iese doar atât… Uleiul s-a dublat la preț, iar un alt exemplu este la benzină… în urmă cu un an era cam 4,5-4,6 lei litrul la pompă, acum este între 6,2-6,5 lei. Deci la patru lei și jumătate s-au mai pus doi lei. Aproape 50% creșterea! Și la toate produsele de bază e cam așa, la materialele de construcții nu mai vorbesc. Nu știu cum fac ei calculele, dar nu e în regulă. Banca Națională dă indicele de inflație, plus alte instituții care analizează, fac calcule… Însă eu vă spun altceva. Inflația o simte omul când merge la magazin să cumpere, ori când merge la PECO să alimenteze, sau când își plătește factura la gaz și la curent. Alt exemplu. Personal. Mie, acasă, mi-a venit factura la gaz, prima după majorare, ușor majorată, să vedem cum va veni următoarea, că va fi mai mult. La asta ce mi-a venit acum vreo două săptămâni, am văzut scumpirea și am calculat ulterior foarte simplu cu cât. Prețul gazului înainte era de 1,71 lei, iar acum pe factură era… 2,21. Deci creșterea era cu vreo 50 de bani față de acel 1,71 lei! Asta înseamnă o creștere de vreo 30%! Și asta pe prima factură după scumpire! Deci, deja, prețul e foarte mare și voi vedea ce preț mărit vine pe următoarea factură. Dacă toate prețurile cresc cu 30%, 50%, 100%, e clar că inflația nu poate fi de doar 7%! Eu îmi doresc să se spună adevărul cu această inflație și îmi mai doresc ceva: să nu mai trăiesc într-o țară unde legile nu se respectă! O lege nu trebuie să o dai ca să îți convină ție în acel moment, pentru că ea se va întoarce împotriva ta dacă o faci cu dedicație. În momentul în care am o lege care prevede ceva… trebuie să o respect. Nu se poate să am o lege care crește veniturile la peste 5 milioane de pensionari, pe mai mulți ani de zile, etapizat, pe primii trei ani să fie respectată întregime această creștere, după cum a fost votată legea, de o guvernare PSD, iar după aceea, din momentul în care PNL-USR-UDMR vine la guvernare, să nu se mai respecte procedura, creșterea de până la 40% prevăzută în legea respectivă. O lege votată și de aceste partide ajunse la guvernare și promulgată de președintele țării! Deci o lege dată de comun acord! Practic au dat acei 14% și de aproape doi ani de zile oamenii au un minus 26% la pensie, conform legii nu ce spun eu sau alții. Dacă acum oamenii aveau bănuții ăia în plus, dacă aveau pe deasupra și creșterile cu rata inflației, la fel cum spune legea, acum acești oameni în vârstă, cei mai mulți cu pensii mici, erau cât de cât protejați! Acum, iar o să se dea mărire la anul cu rata inflației de anul acesta, dar dacă se spune că această rată a inflației e  doar 7%, iar e o mare nedreptate ce li se face părinților sau bunicilor noștri pensionari! Iar ei sunt doar o categorie mare de nedreptățiți, că, în fond toți cetățenii acestei țări au de suferit cu aceste creșteri de prețuri și cu tot ce se întâmplă acum”, ne-a declarat luni 25 octombrie senatorul PSD, Cristian Resmeriță.

Rămâne de văzut dacă toate aceste previziuni și analize vor fi sau nu modificate, astfel încât să se spună care este de fapt inflația reală, iar în funcție de asta să se facă și măririle de rigoare la pensiile părinților și bunicilor noștri, cei mai mulți dintre ei trăind cu niște venituri mici și foarte mici după o viață de muncă de peste patru decenii și de contribuții la Statul Român.


Comentarii articol (1 )

#1 vasile12.11.2021,  17:02:07
jn gara Vulcan se fura carbune din vagoane,de fata cu mecanicu acarul si seful de gara,ei sant pretini buni cu cei din colonie si nu cere ajutor de LA politie,,,mergeti prin surprindere si veti vedea


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter