08.11.2021,  18:30:42 | 0 comentarii | 705 vizualizari
Cum a tranşat Jiul derby-ul judeţean


de Loredana JUGLEA

În seria a VII-a a Ligii a treia la fotbal a fost programat derby-ul dintre CSM Jiul Petroşani şi CSM Deva. Jiuliştii au profitat de numeroasele probleme de efectiv ale devenilor (Kelemen, Plută, Vasilescu, Sulea) şi au reuşit să se impună, deşi au lipsit din echipa lor Torkos (suspendat după eliminarea din partida cu Şimian) şi Remus Sandu.

Cu toate că nu a fost un joc cu multe faze de poartă, Jiul s-a impus cu scorul de 2-0. „A fost un meci de luptă, mai puţin spectaculos, s-a jucat mult cu mingi lungi, la bătaie. Dacă meciul a plăcut prin ceva, asta a fost prin angajament, nu prin prestaţie. Am avut un penalty neacordat în prima repriză, fază de singur cu portarul, arbitrul a dat galben pentru simulare. Important până la urmă e că am câştigat azi, sunt trei puncte foarte mari obţinute în faţa echipei de pe locul 2 în serie. Urmează pentru noi o deplasare extrem de grea, la Reşiţa, după care jucăm acasă cu Viitorul Târgu Jiu, ne concentrăm pe acel meci din etapa viitoare”, a declarat antrenorul Aurel Moldovan pentru mesagerulhunedorean.ro.

De partea cealaltă, Ştefan Nanu, antrenorul echipei devene, a spus pentru aceeaşi sursă: „Am jucat slăbuţ şi noi şi ei. Fără acel eurogol la şutul de la 35 de metri al lui Herci probabil că se termina 0-0. Am întâlnit o echipă cu atitudine, care a arătat o mai mare dorinţă de victorie, chiar îi felicit pe cei de la Jiul, au luptat, şi-au dorit mai mult. A fost şi un teren greu, nu ne-am putut face jocul de posesie, plus că ne-au lipsit patru titulari şi asta s-a văzut. Am fost nevoit să improvizez cu Bogdanovici fundaş dreapta, iar Kayondo are în continuare probleme la gleznă, practic azi am jucat fără vârf de atac. Nu am avut ce schimbări să fac, am avut numai copii pe bancă, am fost 15 de toţi. Arbitrajul a ridicat semne de întrebare, cu eliminarea lui Creciunesc pentru al doilea galben. Pentru meciul cu Gilortul îi aştept să revină în primul 11 pe Plută, Vasilescu şi Sulea, lipsa ultimului s-a simţit mult în atac la Petroşani.”

 

CSM Jiul: Traşcă – Stoicoiu, Ionică, Marin, Bădărău – Herci, Simoneac – Turcu, Petrescu (80 Mazilu), Cocină – Teleru (60 Caralicea). Antrenor, Aurel Moldovan.

 

CSM Deva: Bădescu – Bogdanovici, Dobre, Iordache, Doboş – Cr. Creciunesc (eliminat 55), Ţoiu, Marinca, Stelea (80 Branea), Bloj – Kayondo. Antrenor, Ştefan Nanu.

 

Prima victorie de AUR

 

Într-o altă partidă ce a contat pentru aceeaşi serie, Aurul Brad s-a impus cu 3-0 în faţa celor de la Viitorul Pandurii. Acesta a fost prima victorie obţinută de trupa din Brad după un joc bun. "Pe lângă cele trei goluri reuşite am mai avut şi alte ocazii. Pentru noi este prima victorie, sunt trei puncte importante", au spus oficialii de la Brad.

 

Rezultatele etapei seria a VII-a:

 

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – ACS Progresul Ezeriş 1-1

CSM Jiul Petroşani – CSM Deva 2-0

ACS Viitorul Şimian -CSM Reşiţa 1-6

CS Armata Aurul Brad – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu II 3-0

CS Gilortul Târgu Cărbuneşti – AFC Voinţa Lupac 1-2.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter