11.11.2021, 17:24:52 | 0 comentarii | 794 vizualizari
În spitalele hunedorene / Au ajuns 1.246 de cutii de „Favipiravir”
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Confruntat cu situații dramatice, fără precedent, când spitalele au devenite adevărate crematorii pentru oamenii vii, iar pacienții, săracii, torțe vii, Ministerul Sănătății, condus de UDMR, încearcă să asigure în viitorul apropiat medicamentele de care medicii au nevoie pentru a trata eficient, astfel încât să nu mai fim puși în situația să pierdem zilnic, ca număr de oameni, echivalentul unui sat din România.
O situație la care niciodată nu trebuia să se ajungă, dacă Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR făcea din timp ce trebuie și dacă lua măsurile cele mai bune, inclusiv achiziția acestor antivirale pe care cei din țările dezvoltate le-au asigurat în spitale, cum trebuie, încă de la începutul acestui an. Direcția de Sănătate Publică Hunedoara ne-a informat că a fost semnat „contractul de donație între Ministerul Sănătății și Compania Terapia S.A.”. Urmare a acestui act, în perioada 11-12 noiembrie 2021, vor fi distribuite către spitalele din județ un număr de 1.246 cutii de „Favipiravir” (Fluguard 200 mg). Și pentru ca știrea să fie completă pentru cititorii noștri și să vedeți că într-adevăr „dezmorțirea” de care vorbeam se întâmplă cu adevărat, Ministerul Sănătăţii a anunțat marți că o nouă tranşă de „Remdesivir”, „Tocilizumab” şi „Favipiravir” va fi trimisă în unităţile sanitare cu paturi care au în tratament pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2. Conform unui comunicat, 5.191 de flacoane de Remdesivir de 100 mg vor ajunge în 72 de spitale din ţară pentru tratarea pacienţilor cu forme medii de boală. „Criteriile de repartizare ale medicamentelor au ţinut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat şi de numărul pacienţilor internaţi, confirmaţi, în secţii şi în ATI care necesită administrare”, precizează MS. De asemenea, Ministerul Sănătății a semnat cu furnizorul un contract pentru 1.500 de flacoane de 80 mg şi 40 de flacoane de 200 mg de „Tocilizumab”. „Direcţiile de sănătate publică vor putea începe de marți, 9 noiembrie, să ridice medicamentul din depozitele S.C. Unifarm S.A. pentru ca, mai apoi, să îl repartizeze unităţilor sanitare care tratează pacienţi cu forme medii şi severe de boală. De asemenea, un număr de 48.500 de cutii de Favipiravir vor ajunge în 279 de spitale, în urma semnării contractului de donaţie dintre M.S. şi TERAPIA S.A. Cluj-Napoca”, se mai specifica în Comunicatul transmis de cei de la Ministerul Sănătății. Legat de acest antiviral de care vorbește DSP Hunedoara, „Favipiravir-ul”, la începutul acestei luni tot Ministerul Sănătății de înștiința faptul că: „Începând cu data de 12 octombrie 2021 a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienților cu COVID 19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului FAVIPIRAVIR în ambulatoriu cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase pentru pacienții aflați la debutul bolii”. Totuși, cam mult le-a trebuit să „actualizeze protocolul” cu acest medicament care este folosit la începutul bolii de Covid-19 și care va face probabil ca numărul de cazuri grave ce ajung la ATI să scadă. Dar „mai bine mai târziu, decât niciodată”, vorba românului. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|