22.11.2021, 19:35:12 | 0 comentarii | 2011 vizualizari
GALERIE:
![]()
Accident rutier într-o intersecție la Lupeni, soldat cu rănirea unui conducător de scuter
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Aflați într-o documentare prin Lupeni, am ajuns la un moment dat și la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Calea Brăii. Ceasul arăta ora 10:50 iar în intersecție se afla o ambulanță, mai multe mașini de poliție rutieră și poliție locală și destui privitori, dar și un moped și un autoturism, semnale foarte clare că în zonă s-a întâmplat un accident. Cum nu știam despre ce e vorba, i-am întrebat pe cei prezenți și pe polițiști ce s-a întâmplat. „A fost un accident. Un bătrân ce conducea scuterul a fost lovit de cel cu mașina. Bătrânul a fost urcat în ambulanță, era conștient, dar nu știm care e starea lui”, cam atât ce am putut afla de la polițiști, aceștia făcându-și treaba. Cum ambulanța a plecat cu rănitul, iar de la polițiști și martori prea multe n-am mai aflat, l-am rugat pe comisarul șef Bogdan Nițu să ne ofere explicații și amănunte legate de caz. După câteva ore, după ce s-au „conturat datele anchetei preliminare”, ca să folosim limbajul poliției în astfel de cazuri și după cum ne-a răspuns și purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara la solicitarea noastră, am primit și răspunsul oficial: „Astăzi, în jurul orei 10:40, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Lupeni, care conducea un autoturism pe banda a doua a străzii Tudor Vladimirescu din localitate, din direcția Lupeni-Uricani și care când a ajuns la intersecția cu Calea Brăii a virat la stânga, fără a acorda prioritate, a lovit un moped condus de un bărbat de 64 de ani, tot din Lupeni, care circula în sens opus. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului mopedului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, Din păcate un tablou trist datorat, în primul rând, neatenției. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|