07.11.2011,  19:20:07 | 0 comentarii | 951 vizualizari
Deşi legea spune cu totul şi cu totul altceva, / Puiu Horea chiar se crede şef la CNH SA


de Ziarul Vaii Jiului

O situaţie de un penibil aparte face deja tumbe pe holurile Companiei. Unde mai mulţi pedelişti modeşti spe­rau ca noua orânduire sã le aducã şi lor câte un post pe care, pe motive politice, nu l-au putut primi pe vremea mandatului liberal. Ba chiar au şi soli­citat PD-L-ului acest lucru. Numai cã, din câte am aflat, prin Companie lui Puiu Horea i se spune deja „dom’ mi­nistru” şi este catalogat drept omul care împarte funcţiile. Adicã ar fi chiar mai tare ca partidul. Aspect cu care, suntem precişi, liderii locali şi judeţeni nu prea sunt de acord.

Acelaşi Puiu Horea a declarat, zilele trecute, unei publicaţii locale cã legea permite ca directorul general sã nu fie şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Ei, na! Cotidianul nostru a dezvãluit faptul cã ordinul prin care ministrul Videanu mandata AGA sã numeascã un nou CA la CNH SA este ilegal. Pentru cã, având în vedere prevederile art. 8 alin. 3 din HG 806/1998, „conducerea executivã a Companiei Naţionale a Huilei – S.A. este asiguratã de un director general, care este şi preşedintele consiliului de administraţie”. Aşa cum am explicat data trecutã, sã înţeleagã tot omul, ordinul unui ministru nu poate bate prevederile unei Hotãrâri de Guvern. O ştie orice jurist de CAP, nu doar cei cu cap.

Ne enerveazã la culme cã Puiu Dumitru Horea se tot dã director al Direcþiei Generale Resurse Minerale din minister, deşi nu scrie nicãieri oficial acest lucru şi sursele noastre afirmã cã pensionarul Puiu nu e director. Ca sã fie treaba treabã, am expediat deja sesizãri la Agenţia Naţio­nalã a Funcţionarilor Pu­blici (sã ni se spunã dacã pensionarul e simplu funcţionar public ori angajat prin concurs, când a fost concursul şi care au fost condiţiile). Nu de alta, dar ar mai fi ceva pensio­nari interesaţi sã parvinã şi sã li se zicã dom’ ministru. De asemenea, am solicitat lãmuriri cât se poate de clare de la MAI şi Ministerul Economiei cu privire la legalitatea faptul cã Puiu Horea îşi arogã o funcţie pe care nu ne-a dovedit nimeni pânã acum cã s-ar fi ocupat prin vreun concurs. Cât despre ce şi cum se mai întâmplã la Direcţia Generalã de Resurse Minerale din minister, acest „cimitir de elefanţi şi incapabili” (am citat din presa regionalã), rãmâne sã mai povestim. E şi mâine o zi.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter