12.12.2021, 18:24:33 | 1 comentariu | 776 vizualizari
GALERIE:
![]()
O chestiune aparent minoră, dar cu implicații majore: Colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
În urma anunțului făcut de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, că petroșenenii de la casele din localitate „primesc saci colorați pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile”, câțiva cetățeni din Petroșani s-au adresat ziarului nostru, menționând că pe anumite străzi „nu se primesc acești saci, ori s-au primit, dar de ceva vreme nu mai ajung la unele gospodării”. Este vorba de cetățeni de pe străzile Măgurii, Boțoni, Piscului și Oltului.
Dar iată anunțul complet făcut de primarul Petroșaniului vinerea trecută: „Cetățenii municipiului Petroșani care locuiesc la case primesc saci colorați pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, precum și pliante informative care să-i îndrume în acest demers. Astfel, sacul galben este pentru deșeurile din plastic, iar cel albastru este pentru deșeurile din carton. Oamenii trebuie să știe că, potrivit graficului de colectare, în fiecare a treia săptămână din lună operatorul de salubritate ridică sacul albastru, iar în a patra săptămână sunt ridicați sacii galbeni”. Ca atare, primăria ar trebui să verifice prin cei din serviciul de specialitate, unde nu ajung acești saci pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Suntem convinși că și primarul Petroșaniului va cere acest lucru. Pe de altă parte, probabil că cei de la firma „Supercom” ar trebui să fie mai atenți cu această problemă și să respecte întru totul graficul de ridicare selectivă a sacilor. Mai mult, cred personal faptul că într-un municipiu european ar fi necesare niște tomberoane de culori diferite pentru fiecare casă, cum s-a întâmplat deja la containerele de pe platformele amenajate, dar unde suntem departe de această selecție a deșeurilor, în cam nici un punct de ridicare a gunoiului menajer nerespectându-se această selecție. Totuși, ca să fiu corect, există un progres clar față de anii trecuți, dat de betonarea acestor platforme și de îngrădirea lor, dar și de faptul că gunoiul menajer este ridicat cam de peste tot zilnic sau la două zile. Fapt ce face ca aceste puncte să nu mai fie pline de gunoi și în jur să nu se mai răspândească de vânt deșeurile de hârtie sau de plastic. Să nu mai vorbim de droaia de șobolani sau de „salba” de mirosuri vara, care s-au rărit serios în 2021 tocmai din faptul că primăria a investit și a reabilitat aceste platforme, iar firma de salubritate și-a văzut de treabă și a ridicat containerele de pe platforme conform graficului. Dar, cu toate astea, la Petroșani și în toată Valea Jiului mai e mult până departe! Tocmai de aceea, primăriile ar trebui să întețească acțiunile de informare a cetățenilor, dar și să sprijine, prin toate mijloacele, acțiunea de selectare a deșeurilor. Asta până ce nu vor începe sancțiunile europenilor, care vor veni în cascadă prin amenzi foarte mari, pe care tot cetățenii, prin primării, le vor plăti până la urmă. Anul 2022 va fi unul greu din acest punct de vedere dacă nu se face ce trebuie, din a doua jumătate a lui existând informații clare de la Bruxelles că vor exista controale și amenzi fără precedent în toată țara, deoarece România nu s-a conformat suficient față de ce a promis și a semnat legat de Mediu! Comentarii articol (1 )
#1
![]()
Bună ziua! Măcar la case sa dea pubele pe culori stam cu saci prin cute și plini de zapada sau de apa când ploua
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|