13.12.2021, 18:26:28 | 0 comentarii | 932 vizualizari
Vulcan / Intervenție la obiect
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Acum, că a trecut ceva timp de la învestirea actualei formule de consiliu local, am putut să-mi fac o părere despre membrii acestuia. Unul dintre consilierii locali, care mi-a reținut atenția în ultima vreme, este Adrian Hisem de la PSD.
La ședința ordinară din luna trecută, bunăoară, el a sesizat o greșeală la un proiect de pe ordinea de zi. A făcut-o cunoscută imediat, pentru a fi luată pe loc măsura necesară. Tot el este cel care a observat că Primăria Vulcan a întocmit mult mai multe proiecte, care pot fi finanțate prin programul Anghel Saligny. Asta în condițiile în care suma acordată primăriilor de municipiu cum este Vulcanul e de zece milioane de lei.
Primarul Cristian Merișanu i-a dat dreptate, dar a făcut o mențiune de reținut. „Vom vedea ce vom obține din finanțare, a spus el. Sunt UAT-uri care au depus proiecte de finanțare de șaptezeci de milioane”. „Vom vedea ce sumă va veni, încă nu se știe”, s-a arătat încrezător Cristian Merișanu. Tot el i-a explicat diferența care apare la finanțarea reabilitării de drumuri, în sensul că aceasta „diferă la fiecare drum”. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|