|
.
15.12.2021, 21:44:07 | 0 comentarii | 636 vizualizari
Ședința Colegiului Prefectural
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a convocat miercuri, 15 decembrie, membrii Colegiului Prefectural pentru a analiza și adopta o hotărâre privind stabilirea măsurilor necesare pentru menținerea, asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și pentru protecția consumatorilor, premergător și pe timpul Sărbătorilor de iarnă 2021-2022.
De asemenea, pe parcursul întâlnirii au prezentat măsurile care vor fi luate în această perioadă reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului de Poliție Județean, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. În hotărârea adoptată astăzi se prevede că, având în vedere că activităţile preconizate pentru perioada Sărbătorilor de iarnă 2021-2022 se vor desfăşura sub impactul măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se stabilesc unele măsuri pentru menținerea, asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și pentru protecția consumatorilor, printre care:
BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



