19.12.2021, 15:10:45 | 0 comentarii | 369 vizualizari
GALERIE:
![]()
Petroșani / DIPLOMA DE CETĂȚEAN DE ONOARE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA A AJUNS LA DESTINATAR: MARIAN BOBOC
![]() Articole de acelasi autor
de Marian BOBOC
Vineri seara, în cadrul intim al Nișei de Arte BOEMA, inspirat decorată de Crăciun, a avut loc festivitatea de decernare a Diplomei de Cetățean de Onoare a județului Hunedoara.
Emoții, emoții… Mărturisesc, am fost foarte emoționat, chiar dacă un prieten bun, Ion Hirghiduș, a pus în operă momentul festiv (amânat din mai multe motive, unele de-a dreptul „kafkiene”…). Bineînțeles, în calitatea sa oficială, de consilier județean. De altfel, Ion Hirghiduș a fost, alături de doamna Doinița Bălănescu, și inițiatorul proiectului de hotărâre. Mă repet, am fost emoționat. Chiar dacă alături mi-au stat familia și prietenii mei scriitori din CENACLUL BOEMA. Lor le-am dedicat această recunoaștere a meritelor mele pe tărâmul culturii hunedorene. Sper să pot continua ceea ce am început, căci doar așa, prin faptele mele, pot să fiu util comunității hunedorene.
Banchetul boem După consumarea laturii oficiale, încheiate cu un superb colind, scriitorii boemi s-au mutat la masa pregătită cu de toate de doamna Elvila, în salonul mare al Făgădăului „Românesc”, pentru manifestarea tradițională mult gustată (la propriu) de participanți: banchetul boemilor. Nu a lipsit voia bună. Scriitorul Ioan Dan Bălan a citit lucrări literare specifice finalului de an - „Plugușorul”, „Răvașe” – pigmentate cu umor/ ironii/ apropouri literare. Ultima ediție din acest an a ziarului nostru va găzdui o parte din cele citite de Ioan Dan Bălan. Eu am citit un „Colind” superb scris de poetul Ion Mureșan (un premiant al Cenaclului BOEMA), pe care-l ofer și cititorilor ZVJ: „Lumea se leagănă-n leagănul cerului, în fașă ne leagă nă- praznicul gerului. . Gândul cel rău, vaier și plângeri nu-ncap în aer de-atâția îngeri.
În iesle am pus culcuș toate cărțile, căci steaua de sus rescrie hărțile.
Gândul cel rău, vaier și plângeri nu-ncap în aer de-atâția îngeri.
Scrisă ni-i viața, Pruncu-i promis, se-ntinde gheața pe masa de scris.
Gândul cel rău, vaier și plângeri nu-ncap în aer de-atâția îngeri.
Farmecul boem al lăutarilor La reușita deplină a manifestării au contribuit celebrii lăutari ai Petroșaniului - Marinică Nănăștean (acordeon) și Alin Lup (saxofon) –, o surpriză făcută boemilor de ing. Aron Dumitrescu, directorul tehnic al Cenaclului Boema și mai marele peste „Făgădăul Românesc”, celebrul local din Piața Centrală a Petroșaniului. De altfel, nu e prima coproducție BOEMA - MARINICĂ&ALIN. Cei doi lăutari minunați au mai bucurat inimile scriitorilor și cu alte ocazii. „Ne face deosebită plăcere să colindăm acești oameni minunați de la BOEMA. Vom fi mereu cu sufletele și muzica noastră alături de Boboc Marian, Aron Dumitrescu și de toți membri Boema”, a spus Alin Lup, într-o pauză de saxofon, între două melodii de inimă albastră.
Final… deschis Auzind Dumnezeu că scriitorii Boemei (prezenți la întrunirea de vineri: Elisabeta Bogățan, Irina Boboc, Ion Hirghiduș, Constantin Cîmpeanu, Ioan Dan Bălan și subsemnatul) au scris atât de mult anul acesta, că nu mai au pe ce să scrie, le-a trimis în dar, în loc de hârtie, prima zăpadă a sfârșitului de an. Urmele lor, în retragerea spre case de la Făgădău, pentru unii romantică, pentru alții mai greoaie…, au scris cel mai frumos și efemer poem… Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|