|
.
20.12.2021, 19:13:03 | 0 comentarii | 880 vizualizari
Vulcan / Bani pentru culte
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
În ședința ordinară din 29 octombrie, Consiliul Local Vulcan a dezbătut, la penultimul punct aflat la ordinea de zi, proiectul, acum hotărâre, „privind alocarea sumei de 60.000 de lei din bugetul local ca sprijin financiar pentru unitățile de cult de pe raza administrativ teritorială a municipiului Vulcan”.
Nu e prima dată și nici ultima dată când se face așa ceva. Și asta nu numai la Vulcan. Alocarea este în conformitate cu prevederile OG 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România. Art.3, alin.(3) al OG-ului precizează că „De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcașurilor de cult și pentru conservarea și întreținerea bunurilor aparținând cultelor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil, pentru amenajarea și întreținerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea și repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităților de învățământ teologic, proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea amenajarea și repararea clădirilor având destinația de așezăminte de asistență socială și medicală susținute de acestea”.
Primarul Cristian Merișanu a făcut cunoscut că au fost depuse șapte cereri în care erau solicitați bani de la administrația publică locală. Ele au venit de la Parohia Ortodoxă Vulcan Centru Vechi, Parohia Ortodoxă Vulcan – Dealu Babii, Parohia Greco-Catolică, Parohia Ortodoxă Vulcan II, Parohia Ortodoxă Vulcan-Paroșeni, Biserica Reformată și Biserica Baptistă. Duminică, 19 decembrie, după oficierea Sfintei Liturghii, părintele Nicolae Nuță, preot paroh al bisericii aflate sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul, le-a spus credincioșilor că parohia a primit suma de zece mii de lei. Bani care vor fi folosiți la reparații de exterior ale bisericii. Sfinția sa nu a uitat să le mulțumească pentru aceasta primarului și consilierilor locali, dar și epitropului care a înlesnit demersurile necesare, pentru ca banii să ajungă la biserică. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



