04.01.2022,  20:04:42 | 0 comentarii | 323 vizualizari
Rugby. DNS / Cei mai buni sunt de la Știința
de Loredana JUGLEA

Lumea rugby-ului a votat superlativele anului 2021. Alexandru Lupu a fost votat antrenorul anului în DNS.

 

„Rugby-ul e viața mea”

Alexandru Lupu, antrenor și jucător. Două lucruri diferite, dar care pentru Lupu reprezintă un întreg. Nu și-a pus încă ghetele în cui, pentru că performanțele sale răsunătoare îi permit să fie acolo.

Jucător și antrenor la echipa de rugby Știința Petroșani, Dandu este cel denumit pe bună dreptate „motorul" acestei echipe.

„Mi-am propus să nu evoluez anul acesta, pentru că îmi doresc doar să antrenez și să îi las pe cei tineri să se afirme, susținându-i doar din postura de antrenor. Am evoluat în tur în partida de la Gura Humorului doar vreo 8-10 minute, având o problemă cu un jucător care nu s-a putut prezenta la meci și am fost pe foaie, iar pe final au existat multe accidentări și a trebuit să intru puțin. În rest, chiar dacă am fost trecut pe foaia de joc nu am participat decât ca antrenor! Da, m-am gândit de ceva vreme la retragere, dar îmi este greu să mă despart de ceea ce am iubit cel mai mult, să joc rugby. Însă cred ca a venit momentul încă de anul trecut, când odată cu dispariția prematură a prietenului meu Adrian Costache, a trebuit să preiau conducerea tehnică și alături de Daniel Ivan am reușit să aduc, deocamdată, două titluri de campioni și mai avem 4 meciuri pentru cucerirea si celui de al 3-lea titlu! Pot spune cu mândrie că este o performanță! Însă iubesc Știința și povestea merge mai departe! Ca să rezumăm, încă nu pot face un meci de retragere din două motive: încă mai pot și din motive financiare sau organizatorice pot fi pe foaie și asta poate duce la intrarea mea in teren! Anul acesta însă cred că băieții se pot descurca cu ce zice preotul (antrenorul) și nu cu ce face. Viitorul Științei îl văd cel puțin la fel de bun și frumos ca acum! Din experiența mea ca antrenor și un fel de director sportiv din 2009, când am revenit la Știința, lucrurile nu au oscilat, s-a mers pe aceeași constantă susținere a Universității, deci ce este azi poate dura foarte multă vreme. Însă eu sper să se ambiționeze și Consiliul Județean Hunedoara și Consiliul Local Petroșani și să se implice pentru a urca unde merităm și unde ne e locul, în Superligă, luptând contra echipelor puternice și demonstrând că Știința este una dintre forțele rugbyului românesc. Așteptări de la mine ca jucător nu mai am din 2009, de când am decis să fiu antrenor, doar că întâmplarea a făcut ca eu să mai joc, se pare, încă vreo 12-13 ani! Cred că din pasiunea și plăcerea mea de a juca am fost atras de ceilalți să intru și să lupt alături de ei, dar mereu am fost și voi fi mândru de ce las in urma, de ce făuresc și de tot ce așez ca și antrenor! Și aici mă refer la loturile naționale de juniori, feminin, seniori, la cluburi și mai ales la Știința! Mă mândresc cu un lot valoros de jucători pe care i-am antrenat și acum evoluează în Superligă, la Națională și în străinătate! Totodată, doresc să creez un centru de copii și juniori la Petroșani, pentru a putea ridica mulți copii talentați din această zonă frumoasă a României, să creăm o echipă a județului, a Văii Jiului, a Petroșaniului competitivă la nivel de juniori pentru a putea susține și alimenta mereu echipa de seniori! Doresc în încheiere să mulțumesc pentru susținere și suport, președintelui Clubului CS Știința Petroșani, rectorul Universității Petroșani Radu Sorin-Mihai, directorului clubului, Tomuș Ovidiu-Bogdan, și tuturor profesorilor din cadrul Universității care ne sprijină în această frumoasă aventură umană, academică și sportivă! Hai, Știința!”, a spus Alexandru Lupu.

Desemnat cel mai bun antrenor din Divizia Națională, Lupu a concluzionat: „Sunt fericit că munca și prestanța mea au fost apreciate! Este o încununare a rodului muncii mele! Cum este și vorba: după muncă și răsplată. Mă bucur că mi-am atins obiectivele ca antrenor în anul 2021, și acest lucru îmi dă avânt pentru anii care urmează! Acest titlu mă face mai încrezător, mai perseverent și mai hotărât în munca mea! Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au crezut în mine! Mereu am spus că dacă cineva crede în mine, eu pot muta și munții din loc. Mulțumesc, rugby-ul e viața mea! Un an nou fericit tuturor”.

 

Știința dă și cel mai bun jucător

Superlativele Științei nu se opresc aici. Echipa nu a dat numai cel mai bun antrenor din DNS, ci și cel mai bun jucător. În urma voturilor, Răzvan Barbu a fost desemnat ca fiind cel mai bun jucător din DNS. Jucătorul Științei trece, însă, prin momente grele. A fost operat la finele anului, la genunchi. A suferit ruptură de ligament și de menisc. Antrenorul speră în recuperarea lui. „Săptămâna viitoare ne vom reuni. Vom relua, treptat, pregătirea cu alergări ușoare", a mai punctat Alexandru Lupu.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter