04.03.2022,  11:16:30 | 0 comentarii | 402 vizualizari
COMUNICAT CNAS / Reglementări pentru asigurarea accesului refugiaților proveniți din Ucraina la servicii medicale
de Ziarul Vaii Jiului

Procedura prin care cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot accesa servicii medicale pe teritoriul României, a fost aprobată prin Ordin al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.127/2022.

Astfel, pe baza documentului de trecere a frontierei acceptat de statul român, cetățenii străini sau apatrizii care provin din Ucraina beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și de serviciile cuprinse în programele naționale curative, la fel ca și persoanele asigurate din România.

Furnizorii de servicii medicale la care se prezintă aceste persoane vor transmite la casa de asigurări de sănătate, prin orice mijloace de comunicare electronice, o copie a documentului pe baza căreia persoana va fi adăugată în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), prin atribuirea unui număr unic de identificare încadrat într-o nouă categorie creată special pentru evidența  informatizată a acestor persoane, cu codul 426, denumită „Cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, care intră în România și nu solicită o formă de protecție, conform legii nr.122/2006 și care nu sunt beneficiari ai Convenției ratificată prin Decretul nr.165/ 1961.”

În cadrul caselor de asigurări de sănătate va fi asigurat personalul necesar în program de lucru prelungit (luni-duminică, 08:00 – 20:00) pentru procesarea documentelor transmise de către furnizorii cu care se află în relație contractuală și atribuirea numărului unic de identificare persoanelor mai sus menționate, astfel încât furnizorii să poată acorda serviciile medicale atunci când sunt solicitate de către cetățenii străini sau apatrizii din Ucraina. 

„Trebuie să asigurăm asistența medicală necesară acestor oameni greu încercați, chiar dacă acest lucru presupune un efort suplimentar. Procesarea pentru atribuirea numărului unic de identificare se va realiza într-un timp foarte scurt, de aceea recomandăm medicilor ca în momentul în care acordă servicii medicale unui refugiat din Ucraina, în primul rând să transmită în format electronic la casa de asigurări de sănătate documentele necesare, astfel încât până la finalul consultației să primească numărul unic de identificare necesar înregistrării în SIUI a serviciului medical acordat,” a declarat Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.

 

Biroul de presă


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter