03.10.2011,  01:10:09 | 0 comentarii | 1032 vizualizari
Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” s-a întors de la Festivalul de teatru scurt de la Oradea şi de la Festivalul Zile şi nopţi de la Brăila, unde a prezentat spectacolul „Casa Bernardei Alba”. Ecouri în presă
de Diana Popescu
Despre femei şi putere Casa Bernardei Alba, de Federico Garcia Lorca, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”, Petroşani. În iunie 1936, cu două luni înainte de asasinarea sa de către fascişti, Federico Garcia Lorca îşi încheia ceea ce mulţi critici au numit Trilogia rurală prin scrierea piesei Casa Bernardei Alba, o „dramă a femeilor din satele spaniole”, cum însuşi autorul o numeşte în subtitlul scrierii. După moartea celui de-al doilea soţ al ei, Bernarda Alba, „femeia de fier” dintr-un sat spaniol pierdut printre stâncile Andalusiei, instaurează asupra celor cinci fiice ale sale tradiţionalul doliu de opt ani, de care nu poate fi ferită niciuna dintre femeile casei. Angustias, cea mai în vârstă dintre fiicele Bernardei, de 39 de ani, îi este promisă lui Pepe „el Romano”, frumosul tânăr pe care nu-l interesează decât zestrea ei, căutând să-şi satisfacă plăcerile carnale prin alte case, alte poduri, alte dependinţe. Izolarea completă a fetelor în interiorul casei duce la frustrări din ce în ce mai acute şi, mai ales, la invidia celor patru surori mai mici îndreptată spre Angustias, cea care are dreptul de a vorbi, de la fereastră, în fiecare noapte, cu pretendentul său şi, în acelaşi timp, cea care deţine cea mai mare avere, primită moştenire de la tatăl său, primul soţ al Bernardei. Toată acţiunea piesei se va desfăşura pe coordonatele invidiei dintre surori, alimentată mereu de existenţa bărbaţilor, care se fac simţiţi, în text, doar ca personaje absente. Adela, fiica cea mică a Bernardei, va fi şi ea, la rândul ei, îndrăgostită de Pepe „el Romano”, cel cu care îşi plănuieşte o întâlnire în secret. Întâlnirea va reuşi, dar fapta Adelei este descoperită, iar deznodământul e unul tragic: crezând că Pepe a fost omorât de Bernarda, plecată pe urmele lui pentru a pune capăt, odată pentru totdeauna, comploturilor dintre surori, fata se va spânzura, neavând puterea de a accepta o viaţă în care să fie privată de iubirea „celui mai chipeş flăcău de prin părţile locului”. Chiar dacă, povestită în maniera asta oarecum simplificatoare, piesa pare că este una dinamică, plină de intrigi şi răsturnări de situaţie, ea nu este deloc aşa, tocmai pentru că nu a fost concepută să fie aşa. Casa Bernardei Alba nu e deloc uşor de pus în scenă. E un text de introspecţie, un text care fierbe în el însuşi ca un vulcan noroios: mereu lent, apăsător, fără a aştepta sau oferi niciunde explozii şi climaxuri violente. De aici dificultatea: e greu, dacă vrei să pui în scenă un spectacol suportabil pentru marea majoritate a publicului, să-l menţii mereu sub acelaşi semn al angoasei lorciene, sub acelaşi semn al unei aridităţi zdrobitoare. E o chestiune pe care o întrevede şi Sorin Militaru în punerea în scenă a Casei..., împreună cu tânăra echipă a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani. Regizorul taie cele trei acte ale piesei şi le aduce la dimensiunea unuia singur. Dinamizează, se joacă cu imagini şi ritmuri, inserează laitmotive şi oferă supape comice. Taie raţional, calculează, încearcă şi reuşeşte să se păstreze în universul lui Lorca, dar, deşi, altminteri, piesa e bine pusă în scenă şi ofertantă pentru spectatori, nu poate să nu piardă din însăşi lorcianismul lui Lorca: disperarea profundă, strigătul mut, alienarea mereu egală cu sine. Întregul proces este îndreptat înspre facilizarea accesului la piesă (lucru explicabil şi perfect justificat, de altfel): grupul de bărbaţi, în frunte cu Pepe „el Romano” (simplificat, el ajunge, aici, Pepe Romano), este introdus ca personaj colectiv real, prezent pe scenă. Nu au replici, căci Lorca nu a scris şi pentru ei. În paşii apăsaţi ai masculilor feroce, călărind cai imaginari (supapă comică ce, în prima ei fază, rupe piesa, o fărâmiţează în două planuri, cel angoasant al casei şi cel comic, exterior, care au nevoie de un timp destul de lung pentru a se re-suda) sub coregrafia lui András Lóránt, ei străbat din când în când scena sau se postează, fumând lasciv, dincolo de peretele de sticlă (prezent şi el în mod efectiv pe scenă) al casei în care sunt închise cele cinci surori. Setea sexuală a celor din urmă, motorul mai mult sau mai puţin vizibil al întregului text, de altfel, e exploatată de spectacolul de la Petroşani la modul cel mai intens. Din păcate, însă, în afară de un moment coregrafic asigurat de acelaşi András Lóránt, în care tensiunea sexuală naşte un dans al bolii viu, păcătos, suferind, tuşele sunt puţin cam groase, generând mai mult zâmbete în pumni decât angoasă şi strigăte înfundate. Sfârşitul oferit de spectacol este îndreptat spre satisfacerea narativă a publicului: textul original e circular, Bernarda îndemnând la aceeaşi tăcere, la acelaşi doliu rece, chiar şi după sinuciderea celei mai mici fiice ale sale (în textul lui Lorca, Adela se spânzură, în timp ce, în viziunea scenică a lui Militaru, ea îşi taie gâtul cu un cuţit de bucătărie), iar în spectacol piesa se termină într-un strigăt de disperare, în lacrimile de durere ale Bernardei şi în „ridicarea vălului”-zid de sticlă dintre spectatori şi scenă. Deşi n-aş putea să nu admit că grupul de bărbaţi îşi are farmecul şi rostul său, Casa Bernardei Alba pierde din credibilitate prin intrările oarecum artificiale ale lui, prin obiectivizarea atât de deschisă a dorinţelor sexuale ale tinerelor – misterul se duce, la fel cum se duce şi toată tensiunea. Câştigă, în schimb, în acelaşi plan, prin interpretările actorilor: Nicoleta Bolcă (Bernarda Alba), cea care este şi directoarea teatrului din Petroşani, face un rol extraordinar, fluctuând, pe coordonatele stabilite de Sorin Militaru, între putere şi cădere, între femeia cu pumnul de fier şi femeia care-şi acoperă, plângând, fiica moartă cu vălul negru al doliului. Tânăra Andreea Cioară, în rolul Adelei, se descurcă şi ea admirabil, punctând cu feminitate o acţiune dusă, de multe ori, în zona unei forţe specific masculine sau în cea a unei vulgarităţi voit şocante. Un plus al spectacolului constă şi în scenografia minimalistă a Vioarei Bara, cu al său zid de sticlă (zid între ele şi obiectul dorinţei lor, zid între noi şi Bernarda Alba, zid între aparenţa şi interioritatea aceluiaşi personaj), dincolo de care stă masa austeră, încărcată cu lumânări, venită să susţină atmosfera de catedrală gotică pe care o impune prezenţa personajului Nicoletei Bolcă pe scenă. Casa Bernardei Alba e un spectacol bun nu pentru că ar excela pe toate planurile şi nu pentru că ar aduce publicul în pragul extazului mistic. E bun pentru că reuşeşte să aducă un text mare pe o scenă în creştere, reuşind să vândă, intuitiv, câte ceva din Lorca şi să păstreze, în acelaşi timp, dimensiunea de public, absolut necesară, a spectacolului. Gratuităţile şocante (vezi scena în care o tânără din sat, care tocmai născuse şi îşi omorâse copilul, este pălmuită, dată cu capul de pământ şi violată minute în şir la o jumătate de metru în faţa publicului) şi rampele de acces uneori prea vizibile în interioritatea textului sunt expresii ale intuiţiei nevoii spectatorilor de a nu vedea o piesă posibil de interpretat ca fiind plată, fără nicio miză narativă. E, totuşi, o poartă lăudabilă către universul lui Lorca şi o poartă promiţătoare pentru viitorul unui teatru mic, care arată deja că poate să ducă în spate o povară artistică dintre cele mai grele. Paul BOCA (Art Act Magazin/ 27 septembrie 2011)

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter