|
.
07.04.2022, 19:34:44 | 0 comentarii | 708 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Cooperarea în lupta împotriva traficului de persoane
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Informarea și cooperarea în lupta împotriva traficului de persoane au reprezentat principalul subiect dezbătut la Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, în cadrul unei acțiuni organizată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.)– Centrul Regional Alba Iulia.
Acțiunea face parte dintr-o amplă campanie de informare a Ministerului Afacerilor Interne, prin A.N.I.T.P, iar din partea Instituției prefectului a participat subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea. La dezbateri au luat parte reprezentanți ai instituțiilor județene din cadrul M.A.I, alături de cei ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Școlar Județean, Universității Petroșani și ai unor organizații non-guvernamentale. În cadrul discuțiilor a fost reiterat faptul că lupta împotriva traficului de persoane nu trebuie privită ca fiind exclusiv atributul statului. „Aceasta trebuie să fie rodul conlucrării mai multor actori sociali, autorități locale, mediul privat, respectiv al unei mase critice de cetățeni conștienți și solidari. De aceea, cooperarea este esențială pentru oferirea unui răspuns adecvat la provocările acestui fenomen responsabil pentru producerea multor drame, pentru traumele și suferințele provocate persoanelor exploatate.”- au concluzionat reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



