17.04.2022, 12:17:11 | 0 comentarii | 620 vizualizari
Uricani / Prilej de mândrie pentru Dănuț Buhăescu
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
“Absolut toți cei care și-au constituit asociații de locatari în 2020-2021 vor fi cuprinși în programul de reabilitare termică. Nici unul nu a fost lăsat pe dinafară!”, asigură Dănuț Buhăescu referindu-se la următoarea etapă de renovare energetică a blocurilor de locuințe din Uricani.
Cele douăzeci și patru de blocuri cuprinse în program vor beneficia de un nivel superior de eficiență energetică. Cu 20 la sută, respectiv de la 40 la 60 la sută, mai mult, decât cum s-a executat la imobilele la care s-a lucrat înainte. În plus, precizează primarul, „vor fi montate geamuri tripan, adică în trei straturi de sticlă, iar izolarea se face cu vată bazaltică, care înlocuiește polistirenul. Toate acestea au efecte asupra umidității și a asigurării unui transfer termic superior”.
Din cele douăzeci și patru de blocuri, opt vor avea stații de încărcare lentă pentru autoturisme electrice. Alimentarea cu energie electrică a stațiilor de încărcare, cât și iluminatul de pe scări, vor fi asigurate de panouri voltaice. De serviciile staților de încărcare vor beneficia gratuit locatarii acestor blocuri. În caz că vor fi doritori care nu locuiesc în zonă, aceștia vor achita contravaloarea curentului electric, iar banii vor ajunge în fondul asociațiilor de locatari. Blocurile care urmează să fie reabilitate sunt împărțite pe trei loturi.
În primul intră blocul 1 de pe Aleea Plopilor, blocul 1 de pe Aleea Trandafirilor, blocurile 1, 3,5 de pe Revoluției și blocurile 5, 9, 20 și 26 de pe strada Republicii. Lotul al doilea cuprinde blocurile 1, 2, D5, F7, F9, 8 și 11 de pe strada 1 Mai, iar în lotul al treilea apar menționate blocurile 1, 3 și 5 de pe Aleea Jiului și blocurile de locuințe 8, 14, 16, 18 și 20 de pe strada Sterminos. Într-adevăr, puțini primari se pot mândri cu așa ceva! Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|