|
.
06.11.2011, 11:40:15 | 0 comentarii | 762 vizualizari
Mineri cu analize medicale măsluite
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Mai mulţi mineri susţin că ei nu şi-au făcut controale medicale amănunţite de ani întregi, chiar dacă anual ei îşi prezintă dosarele medicale la Salvamin, unde sunt caracterizaţi drept apţi de muncă. Motivele care îi împing pe unii mineri să nu-şi raporteze adevărata stare de sănătate sunt cele financiare, fiindcă majoritatea au copii de întreţinut şi rate de sute de lei la bănci. „Vă spun sincer că eu nu am făcut o rază la plămâni de cel puţin 10 ani. Și în fiecare an eu sunt trecut ca fiind apt de muncă. În situaţia mea sunt mulţi mineri, că dacă ar veni un control şi ne-ar pune să ne facem analizele cu ei, cred că ar trebui scoşi afară din mină mai mult de jumătate din cei care lucrează în subteran. Iar cei de la Salvamin ştiu despre bolile noastre, dar preferă să închidă ochii. Noi avem nevoie de bani, iar ei au nevoie de oameni care să le muncească pe plantaţie”, a declarat Remus D., angajat al minei Uricani. Un alt miner spune că sunt chiar ingineri la EM Uricani care au epilepsie şi totuşi lucrează, deşi toată lumea ştie care este suferinţa lor. „Eu înţeleg că are nevoie de bani, dar dacă face o criză în mină? Nu pune în pericol şi viaţa noastră? Nu putem să murim şi noi sau să ne accidentăm? Că la epilepsie nu ştii când te apucă. Oare cei din conducere cum de îi lasă aşa?”, se întreabă bărbatul. Constantin Jujan, directorul general al Companiei Naţionale a Huilei, a declarat că nimeni de la Salvamin nu poate trece cu vederea peste boala unui om. „În această perioadă noi căutăm să-i demascăm pe cei care îşi iau foi de boală aiurea şi băgăm în subteran oameni cu adevărat bolnavi? Nu există aşa ceva. Noi nu facem lucruri aşa, de mântuială. Medicul îl declară pe om apt sau inapt în funcţie de rezultatele analizelor. Dacă ei şi le măsluiesc, nu mai este vina medicului de la Salvamin, fiindcă medicul de la Salvamin nu poate contrazice un specialist”, a precizat Constantin Jujan. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



