04.05.2022, 19:18:44 | 0 comentarii | 115 vizualizari
Ședința comisiei de dialog social Hunedoara
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Subprefectul județului Hunedoara, Lorincz Szell, a condus ieri, 4 mai, ședința Comisiei de Dialog Social Hunedoara. La întâlnire au participat, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Ion Bădin, reprezentanți ai principalelor organizații sindicale din județul Hunedoara și ai direcțiilor descentralizate care fac parte din Comisia de Dialog Social.
În cadrul discuțiilor s-a dezbătut tema propusă de Patronatul Național Român – Filiala Hunedoara: „Necesitatea încheierii unui Pact Economic și Social între Guvern, Partide parlamentare, Patronate și Sindicate, care să vizeze trecerea României prin pandemie și post-pandemie”. Liderii sindicali consideră că încheierea unui astfel de pact este strict necesară în condițiile în care, în cei doi ani de pandemie, au fost afectate sistemul sanitar din România și viața economică și socială, în general. Pactul Economic și Social trebuie să prevadă măsurile care vor putea fi luate de către semnatarii documentului, pentru depășirea într-un timp cât mai scurt a acestor probleme. BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|