05.05.2022,  18:20:15 | 1 comentariu | 226 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Peste 80.000 lei a folosit primăria în primele 4 luni pentru înlocuirea coșurilor de gunoi stradale și a băncilor vandalizate
Booking.com
de Corneliu BRAN

• Apelul primarului către cetățeni – în lupta contra vandalilor

 

De data aceasta primăria s-a orientat să cumpere coșuri de gunoi cu cadre de fier și corpuri de lemn, care sunt mai greu de rupt sau de doborât cu piciorul. Probabil că se vor găsi, nu zicem nu, și anumiți „vânjoși”, care dorind să-și arate „bărbăția” vor trage și cu piciorul în ele, dar, în acest caz, cei mai neantrenați, dar care se cred voinici tare vor ajunge și pe la spital cu piciorul în pioneze.

 

Revenind la achiziționarea de mobilier stradal, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a dat ordin ca începând de miercuri 5 mai cei de la DADPP să se apuce de montarea acestora, astfel că în prima fază s-a început cu înlocuirea coșurilor de gunoi stradale din zona centrală a municipiului, iar primele coșuri de gunoi montate au fost în zona școlii sportive și a magazinului „Jiul Shopping Center” de pe bulevardul 1 Decembrie 1918.

„Am achiziționat 50 de coșuri de gunoi mai trainice, nu din material plastic, la prețul de 260 lei bucata. Le vom monta în zonele de pe trotuarele bulevardului 1 Decembrie 1918, unde coșurile vechi de plastic nu mai există. Restul, care ne rămân, vor fi montate și în alte zone din cartiere, acolo unde, de asemenea, lipsesc. Să sperăm că aceste coșuri de gunoi nu se vor mai strica așa de repede, sau, mai bine zis, nu vor mai fi rupte sau sparte de unii, care nu înțeleg că toate acestea costă bani, și deloc puțini”, ne-a declarat Ciprian Preda, directorul interimar DADPP din cadrul Primăriei municipiului Petroșani.

În legătură cu băncile, același intervievat ne-a spus că au fost achiziționate 150 de bănci, la prețul de 450 lei bucata: „Vom începe cu montarea lor în parcuri, acolo unde unele bănci trebuie schimbate din cauza uzurii, dar și în cartiere, acolo unde avem solicitări de la cetățeni. De exemplu, în Cartierul Aeroport, pe străzile Independenței și Oituz, dar și pe altele, plus în Petroșani Nord sau în cartierele din centrul orașului și Colonie”.

Primarul municipiului Petroșani ne-a declarat, de asemenea, că speră ca tot acest mobilier să reziste, îndemnând cetățenii să anunțe poliția locală atunci când observă tineri care sunt puși pe rele, cum se tot întâmplă de ani și ani de zile: „Facem un apel către cetățeni, ca atunci când observă tineri sau cetățeni puși pe distrugeri de mobilier stradal, flori, ghivece sau pomi, să anunțe cât mai repede poliția locală. Numai așa, împreună, vom reuși să potolim aceste fapte antisociale care costă an de an bugetul primăriei cu bani serioși pentru astfel de achiziții. Poliția națională, jandarmeria, poliția locală nu pot să acopere raza întregului oraș 24 de ore din 24. De aceea, apelul meu este acum către cetățenii responsabili, cu spirit civic, pentru că toți ne dorim ca Petroșaniul să aibă o imagine frumoasă, demnă de un oraș turistic montan european. Marea majoritate a cetățenilor este liniștită, harnică, cu bun simț. Din păcate, există și unii, foarte puțini, care nu înțeleg că nu se poate face chiar tot ce vrei pe stradă, precum în junglă. Aici trebuie să intervenim noi, toți, toată comunitatea, astfel încât astfel de lucruri să nu se mai tot repete”.


Comentarii articol (1 )

#1 DUCK LILIANA06.05.2022,  15:07:01
Apreciez efortul edililor de a face din Petrosani un oras civilizat, dar educatia precara a populatiei isi spune cuvantul Sugerez organelor de ordine sa isi faca prezenta tot mai mult in zonele cu risc infractional.Chiar daca amenzile raman neplatite, ele se pot transforma in munca comunitara,deci pot fii aplicate , iar de curatenie in oras avem nevoie.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter