La 12 octombrie 1922, „Libertatea” anunță înființarea unui orfelinat de fete la Deva, pe drumul spre Deva. De fapt, dezvoltă un comunicat-apel al Societății pentru ocrotirea orfanilor, cea care s-a ocupat de înființarea acestei instituții sociale:

 

„Societatea pentru ocrotirea orfanilor, regiunea Sibiu, a înființat de curând, pe lângă orfelinatele de până aici, de la Orăștie, Alba Iulia, Abrud, Sfântul Gheorghe, Brașov și Blaj, care adăpostesc 601 orfani și orfane, un orfelinat nou în Deva, anume pentru fetele orfane, adăpostit în marele edificiu, zis Casa Săracilor, de pe drumul din Hunedoara.

Casa fiind în reparație, conducerea societății are nădejdea că la 1 decembrie o poate da folosinței.

Vestind aceasta, conducerea face cunoscut următoarele: Mijloacele slabe și scumpirea din ce în ce a traiului ne silesc să ne mărginim deocamdată la numărul de până acum al orfelinatelor. În schimb, ne străduim să purtăm cea mai mare grijă de orfelinatele ce le avem. Pentru acesta fiecare orfelinat are un mic atelier de croitorie, iar ghetele (încălțămintele), pentru toate orfelinatele se fac în Atelierul de pantofărie al Regiunii, așezat la Orfelinatul Principele Mircea din Sibiu. Pentru însănătoșirea orfanilor noștri bolnavi, pe lângă grija ce-o capătă acasă la orfelinate, s-a mai constituit și o colonie de vară la Ocna Sibiului, unde în lunile de vară s-au îngrijit deosebit cu băi (scălzi) sărate, 216 de orfani bolnăvicioși”.

 O dovadă că lucrurile nu merg în gol și că apelul societății pentru ocrotirea orfanilor este recepționat, iar clădirea orfelinatului a devenit funcțională, aflăm anul următor, din „Solia Dreptății și Gazetei Hunedoarei”. La sfârșitul lunii septembrie 1923, un redactor merge în vizită la orfelinatul din Deva, care până atunci era o instituție cvasi-invizibilă în presă, dar foarte utilă din punct de vedere social:

„Puțini vor fi cei care știu despre existența noii instituții locale și abia doar câțiva care își arată interes față de noul sălaș al orfanelor de război. Un edificiu la marginea orașului, pe care-l știam cu toții destinat ruinei, adăpostește 65 de fetițe ale căzuților în război. Noua zidire, reparată complet abia înainte cu câteva săptămâni, s-a dat destinației, fiind aduse fetițe din Sibiu, Sf. Gheorghe etc.

Curios să văd cum sunt răsplătite nevinovatele orfeline din partea țării pentru pierderea ireparabilă ce au suferit în război, am intrat cu oareșcare temere. Am fost însă convins despre contrarul la intrare deja. Fetițele voioase mă întâmpinau pe drumul de la poartă cu pretinosul lor salut și, deși mărunțele, erau gata cu salutul. Da, mama Directoare e acasă! Poftim sus! și m-au condus între vorbe îndrăznețe până la etaj, unde era biroul. Un modest birou cu câteva acte, semnul începutului, curat însă ca și coridoarele. Mama Directoare - D-na Moldovan - mă primește bucuroasă de un oaspe, ceea ce e cam rar, căci sistându-se podul de la Cerna, nici pe dinaintea edificiului nu mai prea dau mulți.

Afabilă, satisfăcută de rezultatul începutului, mă conduce prin edificiu, cameră de cameră.

Dormitoarele frumos aranjate, curate și igienice, îți inspiră încredere. Paturi bune, cu peria de dinți a fiecăruia pe ele - invenția copilelor - lumină destulă și aerizare toată ziua, toate ca bună pildă pentru fetițe.

Odăi de baie, infirmerie și spălătoare, toate în cea mai bună ordine și curățenie, sunt la dispoziția orfanelor. În sala de meditație erau adunate cântărețele. Voiau să formeze un cor și să pregătească câteva declamări pentru deschiderea festivă a orfelinatului. Fetițe de la 5-10 ani, toate voioase, vioaie și roșii la față, au cântat singure câteva cântări de probă și au declamat poezii. Le-am văzut apoi și-n curte așa de vesele, jucând mici cu mari în horă.

Părea o familie mare, unde toate surorile trăiesc în cea mai bună înțelegere și mulțămire, unde au de toate și au o mamă bună, care le redă bucuria pierdută. La cină se servesc ele (…).

Erau toate domoale și tăcute, mulțumite cu soarta lor, mâncau cu poftă hrana gustoasă.

D-na Directoare mi-a arătat apoi porția de mâncare săptămânală, care satisface pe deplin fetițele. Cea mai vorbitoare dovadă e vioiciunea lor, fețele roșii, rotunjoare și alipirea plină de iubire ce o arată față de Mama Directoare a lor. (…)”.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.