14.07.2022,  17:03:44 | 0 comentarii | 775 vizualizari
Uricani / Sub continuă supraveghere


de Gheorghe OLTEANU

Miercuri dimineață, biroul viceprimarului Corneliu Braia era aproape plin. Se aflau acolo primarul Dănuț Buhăescu și cineva de la Poliția Locală Uricani. Nu mi-a fost greu să-mi dau seama care a fost motivul acestei reuniuni.

 

Era vorba

despre un instructaj cu privire la modul în care trebuie supravegheat noul loc de picnic amenajat pe terenul fostei mine Valea de Brazi. Investiție realizată cu fonduri europene de care vor beneficia nu doar locuitorii orașului, ci și turiștii care vor face popas aici. Picnicul, care urmează să fie deschis după ce va fi redactat un regulament de utilizare, dispune de locuri de grătar, alei cu zone verzi, grup social și tot ce-i necesar, pentru a petrece în mod plăcut câteva ore. Dănuț Buhăescu a dispus ca, zilnic, să meargă acolo o patrulă a poliției locale, pentru a vedea dacă totul este în ordine.

 

Întregul perimetru

este supravegheat, zi și noapte, de camere de luat vederi ale căror imagini pot fi văzute pe monitorul principal de la primărie, pe telefonul mobil al domnului Marian Pavelonesc, șeful Poliției Locala Uricani și pe cel al unui coleg al său. Pe lângă supravegherea video, Dănuț Buhăescu a atras atenția și a dispus și supravegherea fizică a obiectivului. În plus, primarul le-a recomandat polițiștilor locali să nu uite să utilizeze sistemul de udat existent la picnic. Asta, fiindcă, atunci când va ajunge el pe acolo, să nu vadă iarbă și flori uscate.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter