21.07.2022,  19:05:04 | 0 comentarii | 849 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Uricani / În zi de mare sărbătoare


de Gheorghe OLTEANU

Miercuri, de Sf. Ilie, mulți uricăneni au ajuns, ca în fiecare an, în Vârful Tulișa, la monumentul ridicat la munte întru cinstirea și amintirea soldaților eroi care s-au jertfit în luptele purtate pe aceste locuri în Primul Război Mondial.

 

Sunt două sărbători

din an în care administrația publică locală din Uricani organizează astfel de deplasări. Prima e de Ispas, cu ocazia Zilei Eroilor, și, apoi, în 20 iulie. Când, în calendarul creștin ortodox, este cinstit Sfântul și Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Adunarea a fost la primărie, de unde, în jurul orei 12.30, convoiul de autoturisme s-a pus în mișcare. De aici și până la cota 1.500 este destul de mers. Numai de la intersecția DN66A cu drumul care începe să urce în munte sunt cam cincisprezece kilometri. 

 

Până la  puțul

de aeraj al de acum fostei EM Valea de Brazi drumul mai e cum e. E chiar foarte bun până un pic mai sus de puț, asfalt și beton, după care  mașinile trebuie să le facă față gropilor și denivelărilor. De la viceprimarul Corneliu Braia am aflat că Primăria Uricani are în vedere reabilitarea întregului drum, iar soluția va consta în „scrierea” unui proiect prin care să fie atrase, pentru asta, fonduri europene. Mai ales că este vorba despre o zonă turistică atractivă pentru turiști. Sus, la soclul monumentului pe care se află o cruce imensă, au fost depuse coroane de flori din partea administrației publice locale și a formațiunilor politice, iar un sobor de preoți avându-l în frunte pe protopopul Petrache Crețu, a oficiat o slujbă religioasă. Decanul de vârstă al participanților a fost liberalul Nicolae Stoi, cel căruia i se datorează, în mare măsură, ridicarea monumentului de pe Vârful Tulișa, el fiind omul care l-a mobilizat pe directorului general Daniel Surulescu, cel care a pus în operă întreaga lucrare.

 

La coborâre,

mare parte a participanților s-a oprit la cabana domnilor Petrișor Timișan și Nicușor Calotă. Aici, organizația PSD Uricani a pregătit o agapă creștineacsă. Bucatele, și de post, și de dulce, sfințite și binecuvântate de fețele bisericești, au fost pregătite de cunoscuții în ale artei culinare Dorin „Ceapă” Arbagic și Ion „Meluș” Hamza. Ei au făcut tocana de miel, iar prepararea mămăligii a fost lăsată în seama specialiștilor Ion Pavelonesc și Milucă Manolescu. Să nu-l uit pe Mitică Panțu, că și el a mestecat în ceaun. Cu mult înaintea mașinilor au ajuns la cabană cunoscutul om al muntelui Sorin Inel și secretarul general al primăriei Flori Nelu Dănuț. Primul cu bicicleta, iar cel de al doilea pe jos. Nu au zăbovit. După o binevenită hidratare ei și-au continuat drumul spre casă.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter