29.07.2022,  14:14:55 | 0 comentarii | 1184 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Modificări de valori


de Gheorghe OLTEANU

În dimineața zilei de vineri, 29 iulie, primarul Cristian Merișanu le-a mulțumit celor treisprezece consilieri din totalul de nouăsprezece care și-au rupt din timp și au venit la ședința extraordinară convocată la ora 9.00.

 

„Este o urgență

pentru ambulatoriu, a explicat primarul, pe care, dacă n-o rezolvăm acum, riscăm să plătim de la bugetul local”. Ceea ce, din fericire, nu trebuie plătit de la bugetul local, fiindcă urgența s-a rezolvat, sunt ajustările sumelor de bani ale valorilor inițiale, din faza licitației, pentru a se ajunge la cele pe care, din cauza scumpirii materialelor, constructorii au dreptul să le solicite. Modernizarea ambulatoriului din Vulcan a fost proiectată cu destul de mult timp în urmă, dar lucrările nu au început când s-ar fi dorit, fiindcă a întârziat finanțarea.

 

„Lucrările merg când

mai bine, când mai încet”, a recunoscut Cristian Merișanu, ceea ce mă face să cred că ele nu vor fi nicidecum finalizate la 30 septembrie 2023, așa cum era prevăzut. Articolele proiectului de hotărâre aprobat vineri dimineața se referă la modificarea și aprobarea valorii totale a bugetului proiectului „în sumă de 14.784.435,84 lei, inclusiv TVA, din care cheltuieli eligibile 10.699.249,94 lei și aprobarea alocării din bugetul local a cofinanțării de 2 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile, respectiv suma de 213,985,00 lei și a cheltuielilor neeligibile în valoare de 4.083.204,90 lei”.

 

Proiectul de hotărâre

a fost votat „pentru” de către doisprezece  aleși din cei prezenți în sală. Consilierul local Marcel Cosma care lucrează la Spitalul municipal Vulcan nu a știut cum să procedeze. Întrebarea sa i-a derutat puțin pe cei din prezidiu care, până la urmă, i-au recomandat să se abțină. Total greșit, a fost de părere liberalul Dănuț Anghel, a cărui părere o împărtășesc, din moment ce nu a fost vorba de salarii, angajări sau probleme de personal din instituția spitalicească. Mergându-se pe varianta „abținerii” s-ar putea înțelege că noul alesul local ar fi împotriva modificării sumelor de bani necesare modernizării edificiului ambulatoriului. Ceea ce, desigur, nu-i deloc adevărat.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter