04.08.2022,  22:39:36 | 0 comentarii | 243 vizualizari GALERIE:     FOTO    
După o activitate laborioasă / Universitatea din Petroșani a intrat în vacanță
de Corneliu BRAN

Pentru cei de la Universitatea din Petroșani urmează o binemeritată vacanță, fie că vorbim de studenți, fie că vorbim de cadrele universitare, toată lumea va lua o pauză, urmând un final de august și un septembrie de foc, cum se întâmplă de altfel în fiecare an.

 

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Radu ne-a oferit informații despre admiterea la instituția de învățământ superior de stat de pe Dealul Institutului, sesiunea de vară, declarându-se mulțumit de gradul de ocupare al locurilor. Ne-a dezvăluit în mare și care este programul celor din universitate în  luna septembrie, după reîntoarcerea la treabă.

„Am finalizat pe lângă lucrările de licență, de disertație sau lucrările de diplomă și admiterea din sesiunea de vară, admitere care ne mulțumește datorită faptului că avem mai mulți studenți admiși acum decât vara trecută și ca atare și decât în ceilalți ani. Mai sunt câteva locuri pentru sesiunea de toamnă la specializări la care și în alți ani nu am avut atâta cerere, dar sperăm să se ocupe și acestea. Ba mai mult, avem câte unul-două sau chiar trei locuri și la specializări, spunem noi, agreate de candidați, dar la care unul sau doi candidați admiși nu au confirmat fiindcă, probabil, s-au înscris și la alte specializări, fie de la noi fie de pe la alte universități din țară.

Per ansamblu, a fost o activitate bună, în ritm susținut, urmează o vacanță scurtă dar bine meritată, atât pentru studenți, cât și pentru colegii noștri, în așa fel încât toamna să fie mai rodnică atunci când se culeg roadele și când se numără bobocii. Sesiunea de restanțe va începe din 28 august, apoi în 5 septembrie începe admiterea de toamnă, după care avem o serie de acțiuni care vizează colaborările noastre internaționale, acțiuni care vizează promovarea universității noastre în Europa și în lume. Nu în ultimul rând, tot din septembrie începem să pregătim simpozionul internațional al universității și să pregătim și Conferința Zilele Academiei de Științe Tehnice, care în octombrie se vor desfășura la Universitatea din Petroșani”, ne-a declarat rectorul Radu Sorin.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter