|
.
09.08.2022, 18:47:50 | 0 comentarii | 431 vizualizari
„Pe urmele lui Ioan de Hunedoara”
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Delegaţia municipiului Hunedoara s-a întâlnit astăzi, la Varna, cu viceprimarul oraşului bulgar, doamna Plamena Marinova. Întrevederea reprezintă unul dintre punctele principale ale etapei din acest an a proiectului „Pe urmele lui Ioan (Iancu) de Hunedoara”. „Această iniţiativă îşi propune nu doar să le prezinte tinerilor, într-un mod atractiv şi aplicat, povestea familiei Corvinilor, ci şi să stabilească relaţii de cooperare cu oraşe cu care Hunedoara are o istorie comună datorită lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. Unul dintre aceste oraşe este Varna, alături de Belgrad – oraş în care ne-am aflat anul trecut, în prima etapă a proiectului. Pe parcursul discuţiilor am discutat bucuroşi ideea unei înfrăţiri între Varna şi Hunedoara demers care, sperăm, va fi urmat de cooperări în plan cultural, sportiv şi chiar economic, mai ales că ambele municipii deţin atracţii turistice importante. Le mulţumesc oficialităţilor oraşului Varna pentru primirea excelentă de care ne-am bucurat”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu. Vă reamintim că la etapa din acest an a proiectului „Pe urmele lui Ioan de Hunedoara” participă 13 elevi de liceu cu rezultate deosebite la învăţătură, alături de primarul oraşului, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu, şi domnul profesor Georgel Apostol. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



