Articole de acelasi autor

La biblioteca județeană. Mari regizori români la centenar

TRATAMENTUL LASER AL VARICELOR ASOCIAT CU SCLEROTERAPIE.

Felix Ostrovschi vă prezintă „Revista presei”: Femeia cu opt copii nelegitimi

COMUNICAT. Consultații și tratamente stomatologice gratuite pentru elevi și studenți

Cultură’n Șură aduce „Experimentul” în județul Hunedoara

Ce este sumacul si la ce se foloseste

Conurbația Jiului devine mai puternică prin implicarea ta! Ne vedem la Focus Grupuri!

Violenţă extremă în curtea unei şcoli din Hunedoara. În loc să ceară demisia şefelor de la IŞJ şi DGASPC Hunedoara, ambele susţinute de PSD, Nistor şi Bobouţanu ne transmit… păreri de rău

CNH SA şi CEH SA, datorii colosale după ce PSD şi PNL s-au înfruptat la greu din bugetele acestora prin salarii şi indemnizaţii nesimţite

E.ON oferă o soluție la cheie de panouri fotovoltaice și pentru cei care au primit finanțare prin programul Casa Verde

Apelurile la liniște venite din partea politrucilor au provocat o enervare generalizată a minerilor. Neputincios în fața lipsei de respect care i se arăta, Ceaușescu s-a întors de data aceasta către mine și ridicând frecvent din umeri, mi-a zis, citez: „Nnn... nu vvv... vol sss... să aaa... asculte, tototo... toalășe!” („Nu vor să asculte, tovarășe!” - nota mea). Politrucii, în ton și gest cu Ceaușescu, priveau și ei către mine și-mi ziceau: „Liniștește-i tovarășe!”; „Păi se poate?”; „Nu ne mai înțelegem ca oamenii?”; „V-ați spus doleanțele, acum ar trebui să ascultați ce are de zis și tovarășul nostru secretar general”. Pentru câteva momente am rămas descumpănit. Trăiam momentele unui personaj principal dintr-o comedie neagră. Mi-am zis în gând că trebuie să liniștesc minerii și să-i determin să asculte la ce urma să spună Ceaușescu. Iată cu ce cuvinte am apelat la mineri: „Fraților, noi am spus ce vrem. Acum e timpul să și ascultăm dacă se aprobă sau nu ce am cerut. Trebuie să avem răbdare să auzim ce ni se spune. Numai după aceea vom vedea ce avem de făcut. Vă rog să faceți liniște!”. Abia atunci minerii s-au liniștit și i-au dat voie lui Ceaușescu să le vorbească. De data aceasta, Ceaușescu, la fel de poticnit, pelticit și gângăvit, a început cu o frază conciliantă, din care s-a înțeles că înclina să aprobe revendicările: „Toto... toalăși, eu aaa... am iii... înțăles și îîî... înțeleg nnn... necazulili și ppp... poblemili dududu... dumnevoastă șșș... și ppp... pe aaa... asamblu aaa... aveț ddd... dleptate și ddd... de aaa... aia vvv... vă mumumu...mulțumezc ccc... că mmm... m-ați iii... infolmat” („Tovarăși, eu am înțeles și înțeleg necazurile și problemele dumneavoastră și de aia vă mulțumesc că m-ați informat” - nota mea). 
La auzul celor spuse de Ceaușescu, a început un ropot de aplauze. Încurajat de aplauze și parcă trezit din „pumnii” luați până atunci, Ceaușescu a continuat cu acuzații și amenințări de destituire la adresa activiștilor locali și centrali care, zicea el, nu l-au informat la timp și chiar au ascuns problemele cu care ne confruntam. Din nou minerii l-au aplaudat, destul de prelungit. Parca dispărându-i gângăveala, Ceaușescu a continuat cu lungi, confuze și întortocheate fraze despre importanța producției de cărbune pentru economia națională. Terminând cu abureala, aiureala, învăluirile prin încercuire și parcă uitând că fusese huiduit și înjurat, vicleanul Ceaușescu a trecut, tiptil-tiptil, la atac frontal. Mai întâi s-a dat la legea pensiilor, încercând s-o justifice, să-i învinuiască pe cei care nu s-au preocupat suficient să explice binefacerile aplicării acesteia și chiar promițând, chipurile, că se va gândi în viitorul apropiat la măsurile ce ar fi trebuit să le ia pentru a îndrepta situația creată. La protestele venite din mulțime, cerându-i să spună atunci și acolo despre măsurile ce ar fi trebuit să le ia, Ceaușescu a răspuns minerilor că avea nevoie de timp pentru a se consulta cu specialiștii. Neținând cont de faptul că minerii continuau să-l bombardeze cu tot mai multe întrebări incomode și probabil gândindu-se că reușise să ne păcălească, Ceaușescu a trecut rapid la forțarea notei. Referindu-se la revendicarea cu programul de 6 ore de muncă pe zi, Ceaușescu a acuzat minerii deoarece aceștia, chipurile, au fost cei care au cerut să se abandoneze acel program de 6 ore pe care, chipurile, îl propusese chiar el cu titlu experimental în Valea Jiului și că odată ce ne dădusem cuvântul să abandonăm acel sistem de muncă, nu mai puteam acuma să ne luăm cuvântul înapoi. La auzul acelor minciuni viclene, minerii n-au mai răbdat. Ceaușescu a fost bombardat din nou cu un ocean de huiduieli, înjurături și amenințări. Mulțimea se împingea, agita și amenința cu securile ridicate deasupra capetelor, făcând valuri uriașe și permanente cu direcția spre locul unde se afla Ceaușescu. Cei aflați pe depozitul de lemne din curtea minei amenințau cu pari de lemn, gata să-i arunce către ghereta portarului. Alții, care se aflau deasupra gheretei, băteau din picioare și strigau: „Uite-așa, te călcam în picioare, Dumnezeu cui te-a avortat!”. Minerii aflați pe garduri, stâlpi și în copaci înjurau vârtos și amenințau cu mâinile întinse și pumnii strânși către Ceaușescu. 
Activiștii aflați pe scară și pe marginea platformei erau la fel de înjurați, amenințați și se fereau să nu fie apucați de haine. În același timp, unii inventau și strigau lozinci jignitoare, insultătoare și amenințătoare: „Pitic, pitic, ești un om de nimic!”; „Vinovat, vinovat, vinovat c-ai fost căcat!”; „Aprobare, aprobare, că nu ai scăpare!”; „Păcălici, păcălici, nu mai scapi de-aici!”. Din mulțimea aflată în spatele celor din fața gheretei au fost aruncate două măști de gaze de subteran către Ceaușescu, dar au aterizat sub platforma pe care se afla. La acel moment, ofițerul îmbrăcat în haine militare (același care l-a ajutat pe Ceaușescu să nu cadă, la sosirea pe platforma unde mă aflam) s-a repezit și l-a tras pe Ceaușescu lângă zidul gheretei. Pentru a-l proteja de furia mulțimii, ofițerul s-a așezat în fața lui Ceaușescu ținându-și mâinile sprijinite de zidul gheretei, deasupra capului lui Nicolae Ceaușescu. Același ofițer și-a întors capul către mine și mi-a strigat amenințător: „Să știi că pe dumneata te ținem responsabil de tot ce se întâmplă aici!”. „Nu eu sunt responsabil de agitația creată”, i-am răspuns. Furios și gâfâind, ofițerul mi-a replicat: „Asta numești dumneata agitație? Asta-i amenințare cu moartea! Asta-i instigare la linșaj, așa să știi! Nu vezi cum se aruncă și se lovește?”. 
Trăgându-și sufletul și parcă ușor mai calm, a continuat: „Aici nu mai e vorba de rațiune. Aici e nebunie curată!”. Răspunsul meu a fost: „Poate că minerii au înnebunit pentru că nu ni se aprobă ce am cerut". Când a auzit ce-am spus și probabil încurajat de îndrăzneala ofițerului de a mă înfrunta, Ceaușescu a ieșit de sub brațele ofițerului ce-i acopereau capul, m-a apucat ușor cu două degete de mâneca de la mâna stângă și mi-a zis: „Ppp... păi, dududu... dumneata ai cece... celut ccc... ca iii... începând ddd... de mmm... mâine sss... să se lll... lucleze șșș... șase ole. Nnn... nu se ppp... poate ppp... pentlu ccc... că aaa... aici eee... e vvv... volba ddd... de ooo... o nnn... nouă ppp... planificale aaa... a iii... iconomii nnn... naționale” („Păi, dumneata ai cerut ca începând de mâine să se lucreze șase ore. Nu se poate pentru că aici e vorba de o nouă planificare a economiei naționale” - nota mea). Mi-am tras ușor mâneca din degetele lui Ceaușescu, l-am apucat cu toate degetele de la mâna stângă de mâna lui dreaptă, l-am fixat cu privirea și i-am spus: „Am cerut de mâine șase ore, pentru a ni se aproba cât mai repede posibil. Aprobați șase ore din data de 8 august?”. La concesia pe care am făcut-o, reacția imediată a lui Ceaușescu a fost tot negativă: „Nnn... nu tototo... toalășe, nnn... nu se popo... poate” („Nu tovarășe, nu se poate” - nota mea). Am încercat altfel: „Aduceți toți funcționarii din ministerul planificării în Valea Jiului. Cinci zile este suficient pentru a-și face treaba. Ce ziceți?”. Văzându-l că ezită, am continuat: „Le spun sau nu le spun că aprobați șase ore, începând cu data de 8 august și restul, tot ce-am cerut?”. Am fost și rămân convins că scena confruntării directe dintre mine și Ceaușescu a fost văzută de o mare parte din mineri, deoarece din vacarmul de nedescris se auzea destul de clar strigarea repetată: „Dobre, Dobre nu-l scăpa, este, este-n mâna ta!”. Înainte ca N. Ceaușescu să-mi răspundă la întrebare, s-a auzit un huruit înfiorător, care a acoperit toate strigările din mulțime. A fost ceva asemănător zgomotului produs de o mare explozie în serie. S-a creat o panică de nedescris. Din strigătele din mulțime se auzeau doua păreri diferite. Prima, că a explodat depozitul de muniție subterană din incinta minei Lupeni. A doua, mai panicardă, că se trăgea cu tunurile asupra noastră. 
Activiștii de pe terasă au perceput acel zgomot înfricoșător ca venind de deasupra capetelor lor, pentru ca toți și-au acoperit capetele cu mâinile, iar Ceaușescu se chircise pe vine cu spatele la zidul gheretei și era acoperit cu trupul ofițerului citat mai sus. La auzul acelui huruit asurzitor, am privit instinctiv către mulțime și am văzut că se prăbușise gardul ce înconjura depozitul de lemne. Gardul se prăbușise sub greutatea și agitația minerilor cocoțați pe el. Imediat m-am dus la microfoane și am încercat să liniștesc mulțimea speriată, spunând ce se întâmplase și chiar întrebând pe cei care se prăbușiseră cu gardul dacă erau râniți sau morți. Mi s-a răspuns din partea celor prăbușiți că nu erau răniți sau morți. Privind în spate, ofițerul cu o mână îl ajuta pe Ceaușescu să se ridice, iar cu cealaltă mână pipăia cozorocul de beton de deasupra și asigurându-și șeful că nu era nici un pericol de prăbușire. Între timp, minerii au reluat scandarea numelui meu și a sloganului „nu intrăm în mi-nă!”. Am revenit lângă Ceaușescu și i-am repetat ultima întrebare pe care i-o adresasem. Ceaușescu, livid la față, cu ochii holbați către mine și tremurând vizibil mi-a răspuns: „Sss... sunt de aaa... acold tototo... toalășe ddd... da nnn... nu vvv... vezi ccc... că nu vvv.... vol sss... să fff... facă lll... liniște? Zzz... zile cece... ceva sss... să ttt... tacă sss... și să aaa...asculte. Iii... ia iii... iltia aaa... asta și zzz... zile ccc... că sss... sunt de aaa... acold”. („Sunt de acord, tovarășe, da nu vezi că nu vor să facă liniște? Zile ceva să tacă și să facă liniște. Ia hârtia asta și zile că sunt de acord” - nota mea). Atât am așteptat! Am luat lista cu revendicări din mâna lui Ceaușescu și m-am așezat în fața microfoanelor. 
După ce am cerut de câteva ori să se facă liniște, am zis: „Fraților, ni se aprobă toate revendicările cerute de noi!”. Din toate piepturile se scanda numele meu. Am întors capul și i-am făcut semn cu mâna stângă către Ceaușescu să vină lângă mine. Secondat din spate de ofițerul îmbrăcat în haine militare și încurajat din priviri de ceilalți politruci, Ceaușescu s-a așezat la stânga mea, dar cu câțiva centimetri mai în spate. Abia atunci am cerut din nou să se facă liniște și am recitit lista cu revendicări. După fiecare punct citit întorceam capul către Ceaușescu să aprobe. Ceaușescu se apleca către microfoane, cu mâna stânga ridicată și aproba numai prin două expresii alternante: „Sss... se aaa... aplobă!; Dede... de aaa... acold!”. („Se aprobă!; De acord!” - nota mea). Numai punctul 2 din lista de revendicări nu l-am citit așa cum a fost scris. Acel punct l-am pronunțat astfel: „Începând cu data de 8 august se va lucra 6 ore pe zi”. După fiecare punct revendicativ, citit de mine și aprobat de Ceaușescu, se aplauda frenetic. Spre sfârșitul citirii revendicărilor și încurajat de aplauzele minerilor, Ceaușescu începuse să dea semne de revenire din șocul umilințelor și înjurăturilor suferite mai devreme. După citirea revendicărilor și aprobate de Ceaușescu, i-am înapoiat acestuia lista cu revendicări și m-am retras din fața microfoanelor, mi-am sprijinit antebrațele încrucișate de bara de protecție și priveam mulțimea. Maneliuc, așezat în dreapta mea, și-a pus palma mâinii stângi pe umărul meu drept și privea țintă doar către Ceaușescu și activiștii din stânga mea. Ceaușescu a rămas în fața microfoanelor. Puternic atins la coarda-i sensibilă cu aplauze prelungite din mulțime, Ceaușescu își flutura mâinile deasupra capului și uneori își încleșta palmele vrând să simbolizeze legătura dintre el și mineri.
 (va urma)

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.