31.08.2022,  20:17:59 | 1 comentariu | 1777 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Merișanu și Danci CHIAR NU VOR să pună banii jos, deși i-a obligat instanța de judecată!


de Cătălin DOCEA

Câinii fără stăpân au sfâșiat animalele unui localnic după ce au pătruns pe proprietatea acestuia și – prin decizie definitivă a instanței – Primăria municipiului Vulcan este bună de plată! Cu toate acestea, în continuarea materialului publicat în 15 august doar pe pagina de internet a cotidianului nostru, dar reluat astăzi pentru cei care ne citesc inclusiv ediția tipărită, vă putem spune că edilii vulcăneni vor să întârzie cât mai mult punerea în executare a deciziei instanței.

 

Pe larg, faptele

Cititorii fideli ai cotidianului nostru își amintesc probabil că, în 2016, colegul Gheorghe Olteanu relata, în mai multe ediții de ziar chiar, necazurile vulcăneanului Dănuț Blaga cu administrația locală. Mai întâi, câinii comunitari care își făceau veacul la groapa de gunoi l-au uşurat de două­zeci şi una de înaripate grase, numai bune de pus pe varză, iar în dimineaţa zilei de sâmbătă, 15 octombrie 2016, omul a numărat leşurile sfâşiate a unsprezece berbeci şi al unui ţap.

Deși paguba sărea de 400 de milioane de lei vechi, administrația locală de pe atunci (care, cu excepția răposatului primar Ile Gheorghe, e tot aia cu cea de acum) i-a refuzat lui Dănuț Blaga cererea de despăgubire cu 100 de milioane de lei vechi. O cerere absolut rezonabilă, semn că omul nu a căutat să se îmbogățească, ci doar calea de mijloc. De ce trebuie să dea Primăria municipiului Vulcan banii pentru ce au mâncat câinii adunați pe groapa de gunoi, plecați în excursie pe proprietatea lui Blaga? E simplu. Câinii respectivi nu au/aveau stăpân, iar legea îi consideră proprietatea administrațiilor publice locale, care au datoria de a-i captura. Ori, dacă nu i-a capturat, tot pentru că așa spune legea, Primăria municipiului Vulcan este responsabilă pentru pagubele produse de aceștia. Pe cale de consecință, dacă vă mușcă vreun câine fără stăpân în Vulcan, puteți trimite relaxați nota către primarul Merișanu și administratorul public Danci. Ei nu își fac treaba, ei trebuie să plătească.

 

Deși necazul l-a lovit…

…în octombrie 2016, Dănuț Blaga s-a dus la instanță abia în ianuarie 2018. Tot a sperat că, de vorbă bună, administrația se va îndupleca. Nici pomeneală. Blaga a câștigat în aprilie 2021 la Judecătoria Petroșani, în octombrie 2021 la Deva (Tribunalul Hunedoara) și, definitiv, în iunie 2022 la Curtea de Apel Alba Iulia. Pe cale de consecință, potrivit hotărârilor consecutiv pronunțate de către instanțe, Dănuț Blaga are de încasat aproape 500 de milioane de lei vechi de la Primăria municipiului Vulcan și chemata în garanție Pregoterm SA, suma reprezentând daune materiale pentru animalele ucise (42.000 lei), taxe judiciare de timbru (3.640 lei) și cheltuieli de judecată (3.500 lei).

Culmea că, deși Primăria municipiului Vulcan a pierdut procesele cu Blaga pe bandă rulantă, primarul Merișanu și administratorul public Danci nu au sărit cu banul pe om nici după hotărârea definitivă a Curții de Apel Alba Iulia. Drept urmare (alți bani, altă distracție) în 27 iulie 2022, la Judecătoria Petroșani, BEJ Răducanu Cecilia a obținut încuviințarea executării silite a Sentinţei civile nr. 748/2021, pronunţată la data de 15.04.2021 de către Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 761/278/2018, rămasă definitivă la data 08.06.2022 prin Decizia civilă nr. 172/2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

 

Chiar nu vor să plătească!

Informația de ultimă oră este că, în loc să ajungă la o înțelegere cu păgubitul, Primăria municipiului Vulcan a formulat și depus în 23 august a.c. o contestație la executare, scopul vădit al acțiunii fiind acela de a întârzia, pe cât de mult posibil, plata sumelor pe care Dănuț Blaga le-a câștigat, DEFINITIV și IREVOCABIL, în instanță.

Așa că, în loc să îi plătească lui Blaga 100 de milioane de lei vechi pentru pagubă în 2016, cum era frumos, Primăria municipiului Vulcan (care-i cam tot una cu cea de acum) va plăti vreo 600 de milioane de lei vechi. Căci, între timp, s-au mai pus la calcul și niște cheltuieli, de judecată și executare. Iar bani la buget nu prea sunt, căci administrația e mână largă în special când e vorba despre tot felul de servicii achitate către terți. Vom reveni.


Comentarii articol (1 )

#1 Cioban02.09.2022,  19:25:01
Cu hotărârea judecătorească sa meargă la un executor silit să pună poprire pe conturile primăriei.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter