01.09.2022,  18:39:15 | 1 comentariu | 1159 vizualizari
Vulcan / Pe cont propriu


de Gheorghe OLTEANU

Prin metode jurnalistice am aflat că articolul „Nepăsare dăunătoare”, apărut în ediția din 11 august a ZVJ, nu a trecut nebăgat în seamă. Dimpotrivă, din câte mi-a fost dat să aud, chiar și instituția poliției municipale Vulcan - poliția-poliție, nu cea cazată în ciuperca gândită și construită de regretatul, pentru a-i ține laolaltă pe pensionari – a fost interesată de conținutul materialului.

 

Ba, mai mult,

pare-se că s-ar fi dispus și efectuarea de cercetări, pentru depistarea indivizilor care au aplicat însemnul fascist al zvasticii pe gardul liceului tehnologic din localitate. Faptă care nu ar intra în sfera penală, ci pentru care, la o adică, s-ar putea administra numai o sancțiune administrativă. O amendă, cum ar veni. Asta e legea și, după cum se vede, ea le pune cătușe, să mă exprim plastic, polițiștilor care ar putea da de făptuitori. Muncă grea, fiindcă - prinde orbul, scoate-i ochii! - în lipsa unor imagini reținute de camerele de supraveghere, făptuitorii sunt aproape imposibil de depistat. Iar în zona liceului, singura cameră video de acolo surprinde doar ceea ce se întâmplă în partea de est a străzii Nicolae Titulescu.

 

Administrația publică

locală a promis cam de multișor suplimentarea numărului camerelor de supraveghere, cel de acum fiind total insuficient. Acestea ar trebui montate peste în fiecare cartier, nu numai pe Bulevardul Mihai Viteazul, artera centrală a municipiului. În alte orașe ale Văii Jiului ele sunt peste tot. Înfăptuirea acestui demers este o urgență, fiindcă, în ultima vreme, a crescut îngrijorător numărul spargerilor de apartamente. Din câte mi-a fost dat să aflu, în Vulcan există, la ora actuală, cel puțin patru găști specializate în astfel de operațiuni. Nu-i zi de sâmbătă în care să nu apară două-trei cazuri de acest gen. Mai toate rămase cu autori necunoscuți.

 

Este de notorietate

spargerea apartamentului unui om de afaceri, petrecută acum o lună. Autorii infracțiunii au știu că nu-i nimeni acasă, au escaladat peretele și, din balcon, au pătruns în locuință. Interesant este că, deși blocul se află într-o zonă circulată și iluminată, nimeni nu a văzut și nu a auzit nimic. Hoții au răscolit peste tot și, după ce au greblat o sumă importantă de bani și bunuri de valoare, duși au fost. Ceea ce contrariază este că, pentru polițiștii criminaliști, fapta figurează și acum ca fiind cu autori necunoscuți. Asta, deși păgubitul a făcut săpături și a aflat cam cine ar putea fi indivizii fără ocupație care, de atunci încoace, sparg zilnic la aparate patruzeci de milioane de lei vechi și trag pe nas numai marfă scumpă.

 

Omul le-a sugerat

uniformelor să ceară mandat de percheziție și caute dovezile comiterii infracțiunii acolo unde le va indica el. Numai că refuzul - ceva de genul vreți să-mi pierd serviciul? - l-a lăsat fără grai. O astfel de atitudine defensivă nu face decât să-i bucure și să-i încurajeze pe cei certați cu legea. În atare situație, n-ar fi de mirare că, sătui de  indiferența celor care, plătiți din bani publici, ar trebui să le apere bunurile și chiar viața, să auzim că, în Vulcan, cei călcați de hoți vor lua pe cont propriu identificarea și chiar pedepsirea acestora.


Comentarii articol (1 )

#1 BIRO BELA 03.09.2022,  21:31:01
TUTUSI MA INTREB ,POLITIA LOCALA CAM PE UNDE PATRULEAZA (pe jos, nu motorizat ) camere de luat vederi DOAR IN BURICUL TIRGULUI .?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter