03.10.2022,  18:06:25 | 0 comentarii | 576 vizualizari
Deschiderea noului an universitar la Universitatea din Petroșani s-a făcut luni 3 octombrie în prezența a sute de cadre didactice, studenți și oficialități
de Corneliu BRAN

A 74-a deschidere de an universitar la Petroșani a reunit în aula Universității de pe Dealul Institutului sute de cadre didactice, studenți, inclusiv bobocii din anul I, precum și o serie de invitați din lumea administrației publice locale și județene și politicieni. ZVJ a fost prezent ca la fiecare început de an universitar și mai jos puteți citi cele mai importante informații de la eveniment.

Studenții de la Petroșani au luat cu asalt aula universității încă cu mai bine de 30 de minute de ora de începere. La ora 10:00 când au apărut cei din conducerea universității, în frunte cu rectorul Radu Mihai Sorin și președintele Senatului, Nicolae Pătrășcoiu, alături de invitații de onoare, respectiv prefectul de Hunedoara, Călin Petru Marian, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, președintele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, deputatul Natalia Intotero, deputatul Ilie Toma, primarii Tiberiu Iacob-Ridzi (Petroșani) și Cristian Merișanu (Vulcan), subprefectul hunedorean Bogdan Urdea și directorul general al INSEMEX Petroșani, Artur George Găman, în sală, inclusiv la balcon, dacă mai erau cinci-șase scaune goale și foarte mulți studenți și jurnaliști și cameramani în picioare.

După intonarea „Gaudeamus Igitur”, președintele Senatului Universității, Nicolae Pătrășcoiu, a urat un bun venit invitaților și le-a urat mult succes studenților în noul an universitar, precum și cadrelor didactice și tuturor celor care se ocupă de pregătirea studenților și de conducerea și organizarea instituției de învățământ superior hunedoreană, cea care are în acest moment nu doar un nume și un frumos viitor, ci și cadre de nădejde și studenți foarte bine pregătiți și care vor fi pe viitor specialiștii de care Valea Jiului, județul și țara au mare nevoie pentru tot ceea ce înseamnă economie și scoaterea României la lumină, acolo unde-i este de fapt locul. Apoi, după scurtul discurs, președintele Senatului i-a dat cuvântul rectorului Radu Sorin, lăsându-l să conducă evenimentul, pe post de amfitrion, până la final.

Ca de fiecare dată la început de an universitar, discursul rectorului Universității din Petroșani s-a dorit a fi nu doar un discurs formal, ci și unul recapitulativ, rectorul prezentând un scurt bilanț al anului universitar trecut, precum și proiectele actuale și de viitor menite a da importanță și greutate Universității din Petroșani, ajunsă azi la un nivel peste multe alte universități din România! Și nu doar din punctul de vedere al educației ci și a cercetării și a condițiilor în care studenții, inclusiv cei străini, învață. Redăm discursul rectorului Radu Mihai Sorin, cu specificația că subtitlurile ne aparțin:

74 de ani de învățământ superior la Petroșani

 „De 74 de ani, Universitatea din Petroșani desfășoară un învățământ modern, diversificat și adaptat permanent la cerințele mediului socio-economic fiind o instituție de avangardă pentru această regiune, dar și pentru România. Pregătim tot mai mulți specialiști pentru industriile și serviciile cu valoare adăugată mare, pentru domeniile strategice de dezvoltare a României, dar și în alte domenii, care contribuie la o dezvoltare complexă și armonioasă a societății românești.

 

Specialiști în domeniul bateriilor

 Ca o dovadă concretă este faptul că suntem în fazele de acreditare a unei specializări Sisteme de stocare a energiei  pregătind viitorii specialiști în domeniul construcției bateriilor pentru autovehicule, unde suntem universitate pilot în România, a specializării   Consum și producție responsabilă  în limba engleză, ca un rezultat al proiectului EURECA-PRO.

 

Parteneri cu Agenția Spațială Română și Academia de Mine din Freiberg (Germania)

 

Gândim toate specializările, fie de tradiție, fie mai noi, într-o altă viziune, în concordanță cu transformările și provocările tehnologice mondiale. Spre exemplu suntem partenerii români, cu sprijinul Agenției Spațiale Române, la un proiect european coordonat de Academia de Mine din Freiberg (Germania), care vizează pregătirea inginerilor minieri pentru a exploata substanțele minerale utile din spațiul cosmic (e vorba de planeta Marte și de Lună). Suntem în colaborări avansate pentru cercetări în domeniul obținerii și stocării hidrogenului.

 

Universitate cu „grad de încredere ridicat”

 

Universitatea din Petroșani a fost evaluată instițutional de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și a obținut cel mai favorabil calificativ – Grad de încredere ridicat. De asemenea, în luna decembrie 2021 a fost acreditată și Școala Doctorală împreună cu toate cele 4 domenii de doctorat.  Acestea toate reflectă calitatea înaltă ale activităților didactice și de cercetare care se desfășoară în cadrul instituției noastre de învățământ superior.

 

Calitate egal resursă umană calificată

 

Calitatea învățământului nostru superior înseamnă resursa umană (profesori și studenți), dascălii având în acest context nu numai rolul de a transmite cunoștințe necesare studenților pentru a deveni buni specialiști dar și de a modela caractere, a incita la creație, inițiativă și la munca în echipă. Cu toate aceste condiții realizate, prefigurăm apoi angajabilitatea. Companiile mari sau mici, firmele, societățile de stat, băncile sau societățile de asigurări au nevoie de specialiști cu aceste calități și competențe, studenții noștri găsindu-și locuri de muncă în țară sau străinătate intrând în competiție, de la egal la egal cu absolvenții oricărei alte universități din România sau Europa.

 

Universitatea din Petroșani – Universitate Europeană

 

Dovadă a acestei afirmații, a activității și a vizibilității din ultimii ani, Universitatea din Petroșani este din anul 2020 Universitate Europeană, fiind între primele 10 universități românești cu acest onorant titlu. Universitate europeană, prin acest proiect denumit EURECA-PRO, înseamnă accesul mai direct la programe de studiu europene, posibilitatea studenților de a învăța minim un an în universități de prestigiu din Germania, Austria, Spania, Polonia și Grecia, perfecționarea cadrelor didactice la aceste universități, dar și o mai bună cunoaștere a universității noastre de către partenerii europeni.

Ne-am preocupat și ne preocupăm permanent de a dezvolta această universitate cu tradiție, dar în același timp modernă, pro-cunoaștere, și până acum rezultatele certifică evoluția ascendentă.

 

Peste 4.000 de studenți în 2022-2023, față de 3.851 anul universitar trecut!

 

În anul universitar precedent s-au pregătit în universitate 3.851 studenți, în cadrul a 22 de specializări la învățământul de licență, 22 specializări la învățământul de masterat și 4 specializări de doctorat. Pe lângă aceștia se perfecționează anual la Universitatea din Petroșani peste 400 de cursanți prin cursuri postuniversitare. Acum începem noul an universitar cu 817 studenți în anul 1 la licență, 454 studenți în anul 1 la master, 30 studenți în anul 1 la doctorat și 191 studenți la a doua facultate, cifra totală a studenților din universitate ajungând la peste 4.000, fără a lua în calcul și pe cei de la cursurile postuniversitare.

Proiecte europene și bani europeni

 

Atragerea de fonduri europene constituie o prioritate, cu ajutorul acestora realizând dezideratele de calitate, angajabilitate și durabilitate ale unui învățământ superior performant. În acest an am câștigat 7 proiecte din 7 posibile în cadrul F.D.I (Fondul de dezvoltare instituțională) în valoare de aproape un milion de lei.

Continuă activitatea de implementare a proiectului POR de 3 milioane EURO, unde s-au finalizat lucrările care vizează creșterea eficienței energetice a corpului de învățământ C și s-au finalizat licitațiile unor pachete de aparatură pentru modernizarea celor 55 de laboratoare didactice și de cercetare din cadrul Universității, prevăzute în proiect.

Se finalizează, de asemenea, proiectul în valoare de 1 milion de lei, ce vizează creșterea capacității de cercetare a Universității din Petroșani prin investiții în infrastructuri de tip Cloud și Big Data.

Nu în ultimul rând, trebuie să vă informez că în urma competiției de granturi pentru digitalizarea universităților românești, competiție finanțată din PNRR, Universitatea din Petroșani a fost selectată și am semnat de curând un grant în valoare de 2,73 milioane de EURO. Acești bani vizează dotarea a 15 amfiteatre și a 11 laboratoare, instruirea cadrelor didactice și a studenților pentru a putea desfășura în viitorul apropiat activități didactice on-line, conform cerințelor ARACIS

Vă informez, că în cadrul eforturilor de atragere de fonduri prin proiecte, în urma solicitărilor noastre s-a aprobat de către Compania Națională de Investiții (CNI), Studiul de fezabilitate, urmând doar semnarea contractului pentru un proiect estimat la 10 milioane de EURO pentru refacerea întregii  baze sportive a Universității.

Finanțarea din fonduri Erasmus K131, destinat schimburilor între țările programului, pentru perioada 2021-2022, a fost în valoare de 351.780 euro, din care au fost derulate pe parcursul anului universitar trecut 170 mobilități studențești de practică și studiu, precum și în jur de 45 de mobilități de staff. Mobilitățile pot fi desfășurate în oricare din cele peste 50 de universități cu care universitatea are încheiate parteneriate, precum și în cadrul alianței de universități europene EURECA-PRO.

Pentru anul universitar 2022/2023, finanțarea în cadrul Programului Erasmus a crescut substanțial la suma de 510.000 euro, ceea ce va permite unui număr de peste 250 de studenți și doctoranzi să efectueze mobilități de toate tipurile în universități din străinătate.

 

Sprijin din partea administrațiilor publice locale și județene și multe colaborări pe plan local

 

Am primit sprijin pentru activitățile desfășurate din partea Consiliului Județean Hunedoara și a Primăriei municipiului Petroșani, cărora le mulțumim și pe această cale. Vom continua să dezvoltăm o mai bună colaborare cu CEH, INSEMEX și cu agenții economici din Valea Jiului și din județ, cu alte instituții de învățământ și universități, cu ONG-uri și mass media.

Dragi studenți,

Bun venit în comunitatea Universității din Petroșani și mult succes în drumul pe care-l începeți astăzi în această frumoasă călătorie spre performanță și consacrare! (…). Pe boboci, studenții anului I, îi asigurăm că venind la Universitatea din Petroșani au făcut o alegere bună, vorbind despre șansa pe care o au studenții noștri de a deveni nu numai adevărați specialiști pe care marile companii îi cer, ci și de a reuși, prin competențele pe care le asigurăm,  de a fi creatori  de idei noi, de a fi capabili  de a se adapta la noile provocări ce vor veni în economia noastră.

În încheiere îmi exprim convingerea că, pe baza eforturilor comune ale tuturor celor implicați, Universitatea din Petroșani poate deveni mai puternică și își poate confirma renumele pe care și l-a creat în timp.

Vă doresc curaj și inițiativă în tot ceea ce vă propuneți și un an nou academic cu multă sănătate și împliniri!

Declar deschis anul universitar 2022-2023!”, a transmis celor prezenți, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.

 

Petroșani – centru universitar cu peste 4.000 de studenți

 

Apoi au mai luat cuvântul fiecare dintre invitații menționați la început. Nu vom mai relata ce a spus fiecare, dar redăm la final ideea rectorului Radu Sorin, care i-a propus primarului Petroșaniului ca municipiul de la poalele Parângului să aibă la intrările de pe șosea din localitate menționat faptul: Petroșani, centru universitar. Asta și ținându-se cont de faptul că la Petroșani învață actualmente peste 4.000 de studenți, care au un campus al lor cu tot ce trebuie, dar și de un alt aspect important: vorbim de singura instituție de învățământ superior de stat din județul Hunedoara, care are și peste șapte decenii de existență încontinuu, ceea ce nu-i puțin lucru la cum a stat treaba în sistemul de învățământ românesc după 1990 încoace. Da, e o mândrie pentru Valea Jiului și Petroșani această instituție de învățământ superior și un etalon că Valea Jiului nu moare atâta vreme cât în cel mai mare oraș al ei an de an se formează caractere tari și bine pregătite, care să poată apoi să continue munca părinților și bunicilor în diverse domenii pentru care au fost pregătiți.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter