04.10.2022, 17:42:58 | 0 comentarii | 238 vizualizari
Un altfel de Avram Iancu. Cunoscutul înotător a câștigat turneul de tenis de masă de la Jidvei. / "A fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea"
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Se știe (sau nu) faptul că tenisul de masă este prima iubire a lui Avram Iancu și că au trecut 32 de ani de la ultima competiție la care a participat.
A descoperit că există o mare comunitate a jucătorilor români de tenis de masă, intitulată AmaTur România. Sub această egidă se organizează competiții în toate colțurile țării existând 4 categorii de concurs: hobby, avansați, open, elite.
"Așadar, m-am înscris la hobby în cel mai discret mod posibil la turneul de la Jidvei. Am zis să mai bifez o localitate emblematică și mi-am dorit să retrăiesc fiorul și atmosfera unui astfel de concurs. Împreună cu familia și cu un bun prieten m-am prezentat la locul faptei unde am fost întâmpinați cu pâine și sare. Înaintea începerii concursului, organizatorul a convocat pe toată lumea să facă un semicerc în jurul lui. Anunțul său m-a luat prin surprindere. A menționat faptul că "în mijlocul nostru se află un mare înotător al lumii, Avram Iancu". Plin de emoție am pășit în față în aplauzele celor aproximativ 150 de persoane. Surpriza a continuat prin înmânarea unui trofeu superb, o machetă a unei mese de tenis, personalizată cu un mesaj din partea comunității. Și un tricou personalizat a venit să pună cireașa pe tortul acestui moment festiv. Gestul organizatorilor însemnă multe. A aprecia valoarea performerilor din alte ramuri sportive este o dovadă a sportivitații și a CARACTERULUI lor frumos. Am fost încărcat cu o energie și o motivație deosebită. Am dorit să răsplătesc strădaniile organizatorilor cu un parcurs onorabil. La finalul turneului, același organizator care la început mi-a acordat un trofeu ONORIFIC, cu lacrimi în ochi mi-a oferit marele trofeu OFICIAL al concursului, trofeul de câștigător al locului 1: cupa, medalia, diploma, mingea cu care s-a jucat finala, semnată de către organizator, o sticlă de vin. Așadar, m-am întors acasă neînvins. Doresc să felicit organizatorii pentru acest eveniment foarte frumos. Felicitări domnului Dîrlea și soției acestuia, Ana. Felicitări tuturor participanților. Stimă pentru toți cei 11 concurenți pe care i-am întâlnit direct fie în grupe, meciuri eliminatorii, semifinală sau finală. Colegul finalist a fost Marian Ioan din Alba Iulia, iar colegul semifinalist a fost Creța Petru din Luna (Cluj). Vă mulțumesc, tuturor, pentru această experiență deosebit de frumoasă. Mulțumesc prietenului meu Andrei și familiei care a fost alături de mine", a împărtășit sportivul pe contul său de socializare. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|