1.

 

Uitați în goliciune castanii sunt presărați cu vânt

o deznădejde care se naște dintr-o dată

purificare ultimă prin atingerea pământului

 

e un zvon de arme în pădure

apele peste pietre duc harul

ultimului trubadur

 

e-n aer un cântec de aramă

și-un dor nebun rupt din altare

e focul verii care s-a stins tăcut

cu haine sfâșiate pline de penitență

 

hoinari ultimii greieri improvizează arii

care se vor stinge încet

cu sufletul rupt

 

în acest templu tăcerea va fi stăpână

zeii se vor ascunde în semințele de sub frunze

se vor retrage încet în sângele nevinovat al pădurii

 

bate-ncet și tăios

vântul rupe lăstarii care au promis

o pădure mai sigură

un sens al vânătorilor căutători de urme

 

castanii singuri sunt goliți pe dealuri

de verdele temerar.

 

2.

 

Printre hăitași e o amintire

de animale tinere care au țipat rănite

cu sângele rostogolit în pietrele abisului

 

și ei tineri hăitași au alergat în urma viețuitoarelor

tocmiți fiind de domnii îmbuibați

și nepăsători de viața atât de precară

 

cât prețuiesc toate acestea?

celule oarbe desprinse dintr-un coșmar

zile și nopți înșiruite într-un orgoliu al crimei

 

în urmele din păduri abia zărite peste frunze

plutesc miresmele sălbăticiei

duhuri și umbre în nesațiul uimirii

unor vietăți singure și triste

 

puștile cu gurile lor negre strivesc depărtarea

mâini noduroase pline de patima morții

gloanțele sinistre rup realitatea

strivesc buzele care acum sărută neantul

 

printre animalele tinere vânătorii tineri

sting stelele nopții sting soarele zilei

lăsând în urmă un zăngănit de arme ignobile

 

e atâta patimă a morții

printre animalele tinere

printre hăitași și vânători tineri.

 

3.

 

Prin frunzele trifoiului trece un vânt subțire

cosașii nevăzuți ai văzduhului

aleargă pe câmpii strecurând teama

unui nou sfârșit unui nou început

 

nori coborâți pe pământ spectacol de umbre

porți de aramă cu pecețile rupte

 

armii gata de luptă în veghe așezate

cete subtile de îngeri lăsați la vatră

iau cu asalt pământul umed

și fac din acesta urcioare și căni

 

vor cânta într-una armiile

și va dansa fantoma calamității

în vinul revărsat ca sânge nevinovat

 

trup de zeiță subțire ca un zefir

care din noapte vine

spre a se adăposti în verdele brazilor

 

sunt greieri care rod sigur temeliile luminii

și-n cântecul lor e vaietul ultim

al unui tren prăbușit în timp

 

un sfârșit scris cu hieroglife

cerneluri fine din grafit

tipografii bat literele pământului

peste literele cerului.

 

4.

 

Purtătoare de abis este privirea naistului

când sevele se coagulează în frigul nopților

purtând cu ele un metal nobil

un ecou de argint

 

apele tot mai vâscoase se-ntunecă

și vuiesc surd în vaduri sub punți

 

în tobe bat întrebările timpului

rupte din sarabanda lumilor

alungate de pe retină veghind singurătatea

 

este în joc spiritul vinului

bacantele dezlănțuite pline de grație

pentru un zeu nebun pentru un timp nebun

 

roți de foc rostogolite pe dealuri

arde lumea putredă ard celulele nopții

cenușă întunecată în războiul lumilor

nemaivăzută ispășire

 

biciul lui Dumnezeu un spin cu venin

înfipt în inima lumii

pentru acest sfârșit pentru acest început

 

doar cântecul naistului singur

deschide hotarele rupe zăgazurile

se revarsă din spiritul cântecului o durere ultimă.

 

 

5.

 

Noapte de noapte adunate trofeele

din lumini înalte din opaițe joase

toate umbrele identităților rupte

 

zeii păgâni ies din pământ în urme de cale ferată

lăstari apoi tulpini viguroase

 

repetată în vis privirea spre lumină

are un gust de migdale amare

otrava care macină infinitul

 

sunt slobode acum temeiurile puse

cândva în textul poemului

cel care preamărește faptele

lui Enkidu vânătorul de lei

 

și el în toamnă repetă un ritual al sângelui

imposibile zori revărsate în miez de noapte

animale mici și străine

pierdute în sihla tăcerii

 

stelele murmură-n cer cu glas pitagoreic

în armonia numerelor o geometrie a umbrelor

așteptând la nesfârșit trenul luminii

 

în reverie se refac începuturile

în care ziua și noaptea erau una

nedesfăcută ghindă

speranță adormită. 

 

 

6.

 

Legendele toamnei amar și goliciune

pentru cei care strică echilibrul temeiurilor

un ceas de brumă sparge verdele

în tipare clădit și-n noapte nuntit

 

nu trebuie să uităm că echilibrul lumii

e țipătul de lance din mersul hopliților

când s-au pus pavăză

pentru adevăr

 

brazde întregi sunt trase peste câmp

de armăsarii negrii ai unui timp defunct

 

vor veni ielele în cercuri de ape

dans luminos în negrul toamnei

unde inima tresaltă

unde uimirea își face loc

 

aceste ursite cu aripi de fluturi

adună prunci din fânețe sălbatice

pentru a-i dărui într-un timp selenar

pentru a-i face apoi tineri solari

 

mersul lumii nu se oprește aici

doar umbrele de chiparos bat ritmic pământul

tobele fragede ale sângelui

înfiorate în  Cuvânt.

 

7.

 

Lemn de soc și umbră de arțar

cenușile nopții strânse în căușul palmelor

vrăjite inele din inima stejarului

când anii trec judecând vremea

 

un nimb luminos o pictură rupestră

cu animale pierdute în piatră

inimi sfărâmate pe altar

 

în voia sângelui merg toate corăbiile

spre un paradis terestru

unde singurătatea devine pioșenie

 

în arca speranței luminează viața

din care se naște o altă viață

culorile stinse se amestecă

în coarda întinsă a arcașului

 

săgeți de parfum străbat lumea

mai singură ca niciodată

zeița cu gură de silex

în taina ultimă a pădurii

 

Diana o umbră ivită-n natură

singură cu sevele adormite

și pline de recunoștință

 

arcul întins leagă maluri de ape

celule moi arcuite-n destin

strigătul toamnei ucisă-n pădure

este doar părerea unui vis.

 

8.

 

În frig din nou purpura dimineții tresare

izvoare stinse în munți

fără armură lumina solară se desfată

în această istorie recentă neînțeleasă

 

bruma plină de ironie peste ierburi și spini

acoperă magică pământul

în care stau ascunse comorile

cândva ale văzduhului fiind

 

merele coapte poeme ale amintirilor

când liberi aheii ridicau orașele

în coasta timpului

 

mai apoi cu ochii negri au privit

preotesele lui Apollon strivite-n cochilii

cum se duce lumina în aripile sturzilor

cum înoată cântecele în apus

 

din văi ridicate catedrale cu vârfuri ascuțite

fum și ceață amestecate-n vâltori

se petrec peste munți peste pajiști secrete

cu umblet de ieri de azi și de mâine

 

acest timp adunat într-un ghem

trece prin colibe și prin somn

femei și bărbați ținându-se de mâini

rotindu-se de mii de ani

 

astfel luminează ziua însemnele vremii.

 

9.

 

În al nouălea ceas se rup lacătele ruginite

bacantele strivesc strugurii cu tălpile goale

țâșnește vinul din peșteri întunecate

 

din florile scuturate-n izvorul culorilor

rămâne doar frumusețea chezaș al luminii

 

coboară turmele din munți

oi negre și albe alungate de bruma înaltă

păstori și animale de povară

ducând greul doinelor pe scuturi

 

când vor veni zăpezile în vârfuri de piatră

se vor întuneca zilele

se vor lumina nopțile

cer și pământ într-un sărut etern

 

va începe somnul ogoarelor

întunericul din rădăcini va fi mai târziu

durerea spinilor înfipți în calendar

 

cenușa din alte lumi acoperă privirile

au ars stelele și s-au scuturat

pe pământ printre 

 

vântul de diamant taie în pielea realității

riduri ale bătrâneții timpului.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.