13.10.2022,  21:00:58 | 0 comentarii | 552 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Uricani / Primarul lămurește problema neclară a unui fost primar
de Gheorghe OLTEANU

În partea stângă a Cabanei Câmpu lui Neag  există un teren pe care s-au construit căsuțe de vacanță. Cei care le-au ridicat au făcut asta, fiindcă locul este unul de vis, iar aerul e incredibil de curat.

 

Nu e prima dată

când primarului Dănuț Buhăescu i se aduce la cunoștință că, pe terenul respectiv, există persoane care le pun bețe-n roate, vorba aceea, vecinilor în ceea ce privește accesul, de la poarta de lângă asfalt, spre proprietățile lor. De problema aceasta s-a lovit, recent, și domnul Gheorghe Abalași, fost primar în Lupeni între anii 1992-1996,  care și-a cumpărat acolo pământ și a construit o căbănuță. Vizita pe care fostul edil șef lupenean i-a făcut-o primarului orașului Uricani a avut ca scop lămurirea problemei.

 

Din punctul de

vedere al lui Dănuț Buhăescu, bazat pe documente, situația e clară. „Fostul proprietar al terenului care avea CF cu tot ce-i acolo a făcut, apoi, dezmembrare și a vândut parcele. Numai că, atenție, omul și-a dat seama cam ce s-ar putea întâmpla, așa că a prevăzut o servitute de trecere”.  Vecinii de teren ai domnului Gheorghe Abalași „s-au făcut stăpâni”, pretinzând c-ar fi și proprietarii drumului de acces. „Tocmai de aceea, fiindcă au fost reclamații – a pus punctul pe i Dănuț Buhăescu -, Primăria Uricani a angajat un topograf, ca să facă istoricul terenului”. Ridicarea topografică pe care i-a arătat-o și, apoi, i-a înmânat-o printată pe hârtie este dovada de netăgăduit a celor spuse de Dănuț Buhăescu.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter