23.10.2022,  18:19:06 | 0 comentarii | 3757 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / I s-a respectat dorința


de Gheorghe OLTEANU

Ce repede trece timpul! exclama cineva în comentariul la postarea făcută de mine, sâmbătă, pe cea mai cunoscută rețea de socializare. Chiar așa și e. Nici nu știm cum s-a scurs o lună de când l-am condus pe ultimul său drum pe acest pământ pe îndrăgitul nostru profesor Francisc Czimbalmoș.

 

Ceea ce s-a știut

mai puțin în 18 septembrie, ziua în care a închis ochii, este că dumnealui pregătise din timp și cu meticulozitate tot ceea ce a vrut să fie înfăptuit după plecarea sa. A lăsat în scris cui să-i rămână modestul său apartament, cine să ia un obiect sau altul din cele care i-au aparținut și, mai ales, ce destinații să aibă miile de cărți, marea lui iubire, care i-au umplut casa.

 

Și a mai lăsat ceva.

Un plic cu o sumă de bani, nu mare, e drept, pe care foștii lui elevi care i-au stat aproape în ultima parte a vieții s-o cheltuiască, la un local  din Vulcan, pe o bere sau pe ce altceva ce vrea să bea fiecare. Fiindcă și domniei sale îi plăcea să zăbovească, la o bere, îndeosebi în zilele însorite, la o terasă sau alta. Asta să se întâmple la o lună după ce el nu va mai fi, a fost precizarea dumnealui. Dorință pe care noi i-am respectat-o și înfăptuit-o sâmbătă, 22 octombrie, pe terasa cunoscută mai bine cu numele de „La Mincinoși”, locul în care, vara, își dau întâlnire pescarii după ce vin de la apă.

 

Nu a fost

un părăstas, acela se va face la șase săptămâni, ci, mai degrabă, o întâlnire în care mi l-am amintit și evocat pe domnul profesor așa cum a rămas dumnealui în amintirea fiecăruia. Și sunt destule amintiri atât din sala de clasă - de la orele de istorie, filozofie, istoria culturii universale -, cât și de pe terenul de sport al liceului. Povestiri vesele care, acum, ne-au făcut să zâmbim și să ne reamintim cu drag de anii de școală. Și, nu știu cum, dar, privind candela care ardea în mijlocul mesei, am avut impresia că, nevăzut, domnul profesor Francisc Czimbalmoș era cu noi…


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter