26.10.2022,  18:03:46 | 0 comentarii | 263 vizualizari
Pe o parte primăria, pe alta „Pro Parâng”, „Salvamont” Petroșani și cabanierii / ​​​​​​​În Parâng a început curățarea pârtiilor de schi, astfel încât prima zăpadă să le găsească primitoare pentru schiori
de Corneliu BRAN

Într-o discuție purtată cu șeful „Salvamont” Petroșani, Remus Popescu, acesta ne spunea faptul că salvamontiștii petroșeneni, sprijiniți de brațe de muncă din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, mai ales de personal din cadrul DADPP, se ocupă în prezent de curățarea și pregătirea pârtiilor din Stațiunea Parâng în vederea sezonului rece.

 

Primarul, apel la voluntariat din partea tuturor forțelor, pentru curățarea pârtiilor

 

La, fel, primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi ne vorbea recent despre faptul că „trebuie să avem în vedere aceste operațiuni de curățare și de pregătire a pârtiilor din Parâng, în condițiile în care mai e vorba de câteva săptămâni până ce va ninge, astfel că în decembrie să putem avea deschis sezonul de schi 2022-2023, așa cum se întâmplă în fiecare an. Aici ne bazăm și pe oameni din primărie, angajați ai noștri, dar și pe salvamontiști, asociații și anumiți cabanieri care doresc să se implice și să sprijine această activitate, astfel încât lucrurile să fie bine făcute înainte de startul noului sezon de schi din Parâng”.

 

Asociația „Pro Parâng” și „Salvamont Petroșani, alături de cei de la „Vila Julian” - primii care „atacă” în această toamnă pârtiile

 

Zis și făcut, se pare că apelul primarului a fost luat în serios, ba, poate chiar înainte de asta s-au gândit unii că trebuie să se înceapă cu curățarea pârtiilor. Iar când zicem asta ne gândim la acțiunea anunțată pentru sâmbătă 29 octombrie, organizată de cei de la Asociația „Pro Parâng” Petroșani, care împreună cu cei din cadrul „Salvamont” Petroșani vor avea o acțiune de curățare și de pregătire a Pârtiei „B”, pe tronsonul stație intermediară-stație debarcare teleschi. Iar vestea bună este că și cei de la „Vila Julian” sunt implicați la această acțiune, participanții fiind așteptați la final să ajungă acolo. Nu băgăm mâna în foc dar bănuim că oaspeții vor fi așteptați cu ceva surprize culinare oferite de cabanieri și, probabil, cu o țuică fiartă ca aceștia să-și dezmorțească oasele după efortul depus…

Să nu uităm că de altfel cei de la „Pro Parâng”, alături de Primăria municipiului Petroșani și de Clubul Școlar Sportiv Petroșani, sprijiniți și de parteneri privați, organizează în Parâng, cam de nouă ani încoace, una dintre cele mai așteptate competiții din stațiune: Cupa „Pro Parâng” la Schi Alpin, ajunsă anul trecut la a VIII-a ediție (un an nu s-a ținut din cauza pandemiei). Deci cu atât mai mult cei de la „Pro Parâng” și Primăria sunt interesați de pârtii bune, ceea ce este absolut firesc.

 

Invitația lui Radvanski pentru sâmbătă

 

Președintele de la „Pro Parâng”, un mare iubitor al muntelui și al drumețiilor natură, implicat sută la sută, ca și colegii săi, la această acțiune, invită și pe calea ziarului nostru pe toți cei care doresc să sprijine sâmbătă această acțiune din Parâng.

„Doresc să vă spun că întâlnirea, pentru cei doritori să participe, se va face sâmbătă la ora 10:00, în zona pilonului 17 de la telescaunul vechi și de-acolo cu toții vom parcurge în sus pârtia. Se va curăța de piatră, pe cât va fi posibil, dar și de crengi și alte obstacole, gen diverse deșeuri, această Pârtie B, pe tronsonul stație intermediară - stație debarcare teleschi. Iar la final suntem așteptați la Vila Julian, cei care au prezentat interes pentru acțiunea noastră și cărora le mulțumim. Împreună cu noi, cei de la Pro Parâng, și-au anunțat intenția și băieți din Salvamont Petroșani, probabil vor mai fi și alți cetățeni, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare. Am mai zis, cu cât sunt mai mulți participanți, cu atât reușita va fi mai mare! Această acțiune, dacă va fi reușită, ne gândim să o extindem până nu ninge și vine frigul și pe un alt tronson al pârtiei, dar și pe alte pârtii. În încheiere recomand celor care vor ajunge sâmbătă în Parâng să aibă la ei și să folosească mănuși de protecție”, ne-a spus Cazimir Radvanski.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter