06.11.2022, 19:48:52 | 0 comentarii | 586 vizualizari
Bogdan Matei - campion cu două echipe rivale
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Bogdan Matei este un alt fotbalist călit in fotbalul județean la Inter Petrila, dar a cărui drum a ajuns până în Lunca Jiului. Campion cu două echipe rivale și de tradiție în fotbalul din Vale.
Un fundaș… golgheter A câștigat Liga a IV-a cu Inter Petrila, Retezatul Hațeg și Jiul Petroșani. În vârstă de 29 de ani, Bogdan Matei este unul dintre cei mai experimentați jucători din echipa Jiului. Este prezentat pe pagina de Facebook a echipei Jiul 1919, cu evoluții în tricourile unor echipe precum Unirea Slobozia, Putnok (Ungaria), CSM Sighet, Luceafărul Oradea, Măgura Cisnădie. Matei a revenit la Jiul, prima sa iubire, după episodul Retezatul Hațeg, alături de care a promovat în Liga a III-a, pentru ca, înainte de asta, să pună umărul la promovarea Jiului și la menținerea sa în acest eșalon. Deși este fundaș, a fost golgheterul Jiului în primul său sezon după promovare pentru că Matei are lipici la gol.
Un băiat, atât de simplu…. „Pot spune că sunt un băiat simplu, muncitor, dedicat 100% fotbalului. Unele dintre calitățile principale sunt dedicarea și perseverența, indiferent decât de obosit sunt, mă pregătesc 100% mereu. Pe lângă acestea, pot aminti: poziționarea în teren, lovirea mingii cu ambele picioare și un joc bun de cap”, a spus jucătorul pentru sursa menționată.
Jiul. Adică, acasă… La un moment, Matei a plecat de la Jiul, a revenit, iar a plecat, iar a revenit, bulversând cu deciziile sale. „Când vine vorba de Jiul, niciodată nu am stat pe gânduri și m-am întors mereu. Sufletul îmi este aici, este acasă, pentru că aici am și crescut și aici am trăit cele mai frumoase momente din cariera mea și, mai ales, acum că există un proiect de viitor frumos pentru Jiul”.
Cel mai frumos meci pentru mine este meciul din Cupa României, jucat împotriva Oțelului, dar și primul an de Liga a treia pentru Jiul, după retrogradarea din Liga 1. Atunci am evoluat alături de Hotoboc, Kalai, Mircea Gheorghe, Ovidiu Istinie, Dumitru Copil, Hardău Cristian, Drăghici, Adrian Drida, jucători care au evoluat la Jiul și în Liga 1 și 2. N-am fost niciodată un jucător foarte agresiv. Însă, de obicei, combat agresivitatea cu agresivitate. Sunt fundaș și treaba mea este să nu primesc gol, dar dacă se întâmplă să marchez e un bonus pentru mine și întreaga echipă".
Miner... Matei lucrează la EM Livezeni și, deși se trezește zilnic la ora 4 și este destul de greu, jucătorul spune că se odihnește cât poate de bine. „Mă hrănesc bine și asta îmi dă putere să țin pasul cu echipa”, a spus jucătorul pentru pagina de Facebook Jiul 1919. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|