13.11.2022,  12:39:13 | 0 comentarii | 471 vizualizari
Una caldă, alta rece / Invincibila CSM Deva
de Loredana JUGLEA

În seria a VII-a din Liga 3 de fotbal, CSM Deva a reușit să își mențină invincibilitatea după 12 etape jucate din sezonul regular. În ultimul joc, disputat la Orăștie, în compania celor de la Viitorul Șimian, a treia clasată înaintea etapei, devenii s-au impus cu 2-1, scorul fiind stabilit încă din prima repriză.

Conform paginii de Facebook a CSM Deva, echipa a început bine jocul și a deschis scorul în minutul 11, prin Stelea, care a înscris direct din corner. Devenii au continuat să atace și, în minutul 32, au majorat diferența, printr-un penalty transformat de Popescu și acordat asupra unui fault clar asupra lui Kayondo, fază în urma căreia ugandezul a părăsit terenul pe targă dar, din fericire, accidentarea nu este gravă. Deva a controlat jocul în continuare însă, la ultima fază a primei reprize, cei de la Șimian, la una dintre puținele lor acțiuni ofensive, au redus din handicap, prin Tărăbâc, cu capul, în urma unui corner, după o eroare în lanț în defensiva gazdelor. În mitanul secund nu s-a mai întâmplat nimic. Victoria celor de la CSM a fost una de necontestat de nimeni, severinenii recunoscând, cu fair -play, superioritatea adversarilor. „Deva este o echipă foarte bună și cred că și noi ne-am ridicat la nivelul lor. Era și normal, întrucât se întâlneau locurile doi și trei. Am pierdut pe două greșeli individuale, cu un gol primit direct din corner, pe eroarea portarului, iar celălalt dintr-un penalty clar, la un fault inutil în careu. Obiectivul nostru este clasarea în primele patru la finalul sezonului regular și intrarea în play-off”, a declarat Vasile Mănescu, antrenorul principal de la Viitorul Șimian.

 

Nanu, mulțumit

Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva, s-a declarat mulțumit de victorie.

„A fost o victorie muncită, în fața unui adversar bun. Puteam avea 3-0 la pauză, dar noi am ratat și, apoi, au înscris ei. Important este că suntem la al doisprezecelea meci fără înfrângere și suntem în grafic. Victoria este cea mai importantă, și pe mine mă interesează punctele puse în joc, și mai puțin spectacolul. Îi felicit pe băieți pentru această victorie, care ne-a permis să ne desprindem în clasament de urmăritoarelor noastre, iar etapa viitoare să obținem un rezultat bun pe terenul liderului de la Filiași, care are un punct peste noi”, a declarat Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva. Meciul dintre ACSO Filiași și CSM Deva, din etapa a XIII-a a seriei a VII-a din Liga 3 de fotbal se va disputa, în Dolj, vineri, 18 noiembrie, cu începere de la ora 14:00.

 

CSM Deva – Viitorul Șimian 2-1 (2-1)

Au marcat: Stelea (11), Popescu (32 p.) / Tărăbâc (45).

DEVA: Alexandru Bădescu Bădescu – Gabriel Vișan, Narcis Plută, Alexandru Iordache, Alexandru Doboș (c) – Andrei Iana (52 Daniel Branea), Florin Stelea, Bogdan Țoiu, Erwin Bloj – Alexandru Popescu (52 Adrian Bedea; 84 Daniel Creciunesc), Kayondo Mashadi (33 Andrei Șulea). Pe bancă: Eduard Lazar – Brian Lemac, Mihai Neagoe, Tudor Opriș, Alin Pencea. Antrenori: Ștefan Șanu, Dorian Gugu și Jozsef Magyari. Maseur: oan Răfăilă. Director sportiv: Daniel Cherecheși. Medic: dr. Maria Blada.

FILIAȘI: Alexandru Neacșu – Cosmin Dobre, Alin Enache, Alexandre Song, Mathias Hondorogu – Eugen Toader (46 Raul Iorgullescu), Ionuț Rupa (80 Rareș Leca), Cristian Poiană (c) , Fabio Trip (70 Robert Pâslea)– Marian Stoenac (80 Dragoș Vlad), Alexandru Tărăbîc (70 Robert Lică). Pe bancă: Alexandru Ciută, Silviu Drîngă – Keita Modibo. Antrenori: Vasile Mănescu și Relu Turai. Kinetoterapeut: Daniel Esu. Delegat: Caius Drulă.

Cartonașe galbene: Ștefan Nanu (68), Bogdan Țoiu (90) / Marian Stoenac (64).

Arbitri: Dragoș Lunca (Cluj) – Gheorghiță Bălan (Pitești) și Ramona Udrea (Tg. Jiu).

Delegat de joc: Vasile Rad (Arad).

Observator de arbitri: Gheorghe Tomoioagă (Rm. Vâlcea).


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter