Articole de acelasi autor

Din volumul „Petroșaniul în timpul primarului Petru Iacob. (1918-1924)”

La despărţirea de Doru Chicet

La Memorialul Revoluției din Timișoara / Un spectacol memorabil al trupei „Magnolias”: ieri Și astăzi

Trăiască tipografii! / Publicații și tiraje hunedorene de altădată

În 1923 la Biserica Ortodoxă din Vulcan / A fost încreștinat un mahomedan!

În 1904, la Lupeni, de Sfânta Varvara / ​​​​​​​Cascadă de petreceri pentru toţi

Cea mai neagră zi din istoria Petroșaniului / Astăzi se împlinesc 42 de ani de la explozia de la Mina Livezeni

Ultimele zile ale comunismului în Valea Jiului. Vederi din Steagul Roșu (II)

Ultimele zile ale comunismului în Valea Jiului. Vederi din Steagul Roșu (I)

100 de ani de la explozia de la Mina „Elena” din Lupeni

I. Paltin este pseudonimul cu care Ioan Duma semnează uneori la ziarele timpului. Preot ortodox, protopop al Văii Jiului, dar și un condei ascuțit, de polemist redutabil, o veritabilă conștiință a timpului său, Ioan Duma și-a câștigat, prin faptele sale, respectul contemporanilor săi, dar și locul în galeria românilor adevărați ai Văii Jiului.

În 1922, I. Paltin (adică Ioan Duma) rememorează istoricul zilei de Sfântul Nicolae din 1918. Povestește, cu mult farmec, care este atmosfera Petroșaniului în tulbureala acelor vremi, culminând cu „debarcarea” trupelor române în gara Petroșaniului, cu încartiruirea și agapa creștină cazonă-civilă de la restaurant. Acțiunea se petrece, țineți-vă bine, în urmă cu 104 de ani. (Marian BOBOC)

„Au trecut patru ani de când a intrat armata română în Petroșeni, pentru a nu-l mai părăsi în veci. Ce veche, cât de îndepărtată pare ziua aceea! Cum s-au schimbat împrejurările și oamenii! În vălmășagul înviforatei vieți de astăzi întâmplările de atunci vin cu cântec în surdină.
Și ce vrajbă, ce adânci mânii înfundate clocoteau în sufletele noastre. Sfatul național român și cel național maghiar (deși îi plăcea să-și spună: muncitoresc) erau la cuțite. Ședințele comune erau zi de zi mai viforoase, până au ajuns la înșfăcarea de scaune. Plecarea la București a dlui Dr. N. Olariu și păr. Dr. R. Miocu a scos din răbdări pe visătorii republicei diamantului negru, în federație cu Ungaria. Răposatul Csiszer începuse să debiteze despre armata de țigani a vechiului regat și despre oligarhia valahă mai păcătoasă decât magnații unguri. Zilnic trebuiau intervenții ale conducătorilor pentru a nu se aprinde prima scânteie, care ar fi înflăcărat toată Valea-Jiului, distrugând vieți și averi incalculabile.
De-odată s-a răspândit cuvântul de vrajă, vine armata română. Acum este în Simeria, a plecat spre Petroșeni, a trecut de Subcetate. O enervare greu stăpânită se simțea în tot orașul. Telefoanele sbârnăiau, întrebările pripite se urmau din clipă în clipă. Intelectualii români se întruniseră în localul băncii Ardeleana, încă de la ora 2 după masă, repețind imnul regal și alte cântece patriotice, învățate cam pe ascuns, cu cari trebuia să fie primită armata română. Amicul N. Socol, dirigintele corului, era și el neliniștit cu toată proverbiala lui fire flegmatică.
Nu cunosc ceasuri mai încete ca cele din acea zi de sfânt Nicolae. Patru-cinci-șase. Au sosit la Pui, au trecut înainte – până la Bănița. Aici ni s-au oprit știrile. Așteptam în cea mai vie nerăbdare. La un moment dat – după ora șapte – intră cineva și strigă: Armata e în gară! Atunci ne-am repezit buluc, doamne și domni, spre gară, unde am aflat pe comandantul Reg. 10 Vânători, colonelul C. Oprescu, și ofițerii lui în sala mică a restaurantului, împreună cu primarul de azi P. Iacob. Câteva cuvinte de bineventare, un Trăiască Regele! Și apoi marșul, alături de trupă prin stradele Crișan, Mihai Viteazul și Regele Ferdinand până în Piața Unirii, unde s-a jucat hora în noroiu până la glesne. După încartiruirea și cina trupei, masă mare la București.
Neuitată masă, colonelul între președinții celor două sfaturi, Zamora și Sedlacec, având lângă ei pe d. V. Ianza și păr. I. Duma, trebuia să simtă amicala bătaie pe umeri a foarte veselului tovarăș Spicska, secretarul personal al lui Sedlacec. Pe urmă, cuvântări, asigurări de bun tratament, îmbrățișări de fraternizare și joc, ca la vremea aceea. Din toate ne-au rămas și vor stărui în amintirea noastră ochii sfredelitori ai colonelului Oprescu, spiritul maiorului Vișănescu și talentul poetic și muzical al maiorului Popescu.
Neuitat Sfânt Nicolae, acela din 1918.
Și azi? Fugiți de la mine, gânduri întristătoare! Nu vreau să fac comparație între ritmul inimilor de acum patru ani și libertatea lăbărțată a tuturor conștiențelor și inconștiențelor cari se afișează obraznic, se lăfăiesc între noi.
Eu aud cântecul goarnei, eu prăznuiesc”.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.