|
.
07.12.2022, 22:03:18 | 0 comentarii | 1533 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan / Tratament în funcție de numărul de voturi?
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Există ceva în Vulcan, în zona în care încep blocurile, care nu poate să le facă o impresie bună celor care vin dinspre Paroșeni. Este vorba de trotuarul și de zidul de sprijin existente la capătul vestic al blocului 82 de pe Bulevardul Mihai Viteazul.
Ce-i acolo nu e de azi, de ieri. A fost nevoie de ani și ani de zile de delăsare, pentru ca, încet, încet, zidul de la marginea străzii Decebal să ajungă în halul în care e acum. Treptele care duc la parterul blocului sunt praf. Într-un cuvânt, ceea ce se vede aici este imagine deloc agreabilă. Chiar și pentru un localnic, darămite pentru careva care a trecut pentru prima dată pe aici.
La parter, în aripa vestică a blocului, este filiala locală a BCR. Terenul din jur nu este proprietatea băncii, ci aparține domeniului public al municipiului. Ca atare, rezolvarea problemei ține de administrația publică locală. Nu vreau să mă întind, așa că m-aș bucura dacă sugestia va fi reținută de către cine trebuie. Nu înțeleg de ce, în fostele mandate, nu a existat atracție pentru repararea acestui zid. I-am auzit pe unii care sunt de părere că dinadins nu s-a făcut nimic, fiindcă, la fel ca pe alte străzi periferice lăsate de izbeliște, locurile respective nu ar aduce voturi. Să fie asta cauza? Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



