08.12.2022,  22:21:38 | 0 comentarii | 1030 vizualizari
Doar șase luni, / A stat Zima la CSM Jiul
de Loredana JUGLEA

Doar șase luni a fost George Zima antrenor la Jiul Petroșani, orădeanul care a antrenat în Liga 2 Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii), în 2018, ajungând la doar 33 de ani la un număr deja mare de echipe pe care le-a condus.

 

Istoricul antrenorului Zima

După despărțirea de clubul care a stat o vreme la Petroșani, Energeticianul, acesta a antrenat doar în Liga 3 și a schimbat echipele după perioade scurte de timp. A antrenat Sportul Șimleu Silvaniei (iulie 2019 – mai 2021), SCM Zalău (mai – octombrie 2021), Luceafărul Oradea (ianuarie – iunie 2022) și Jiul Petroșani (iulie – decembrie 2022).Cu Luceafărul Oradea este și acum în litigiu la FRF, scrie liga2.prosport.ro.

 

Demisie după victorie

CSM Jiul Petroșani și-a încheiat meciurile oficiale din 2022 cu o victorie pe teren propriu, 2-1 cu Voința Lupac. Rămâne, însă, la patru puncte de ultimele două poziții care duc în play-off-ul de promovare și speranțele de reușită sunt reduse.

După victoria cu echipa din Caraș Severin, antrenorul George Zima (33 de ani) a anunțat că se desparte de clubul din Valea Jiului.

 

„Diferențe de opinii și principii”

Tânărul antrenor, originar din Oradea, care a preluat echipa din Petroșani în vară, înainte de startul actualului sezon, se desparte de Jiul după ce i-a stat pe banca tehnică timp de 19 meciuri oficiale, 15 în campionatul Liga 3 și 4 în Cupa României.

Anunțul rupturii de conducerea clubului din Petroșani l-a făcut Zima imediat după jocul cu Voința Lupac.

„Astăzi s-a încheiat una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, să conduc un nume atât de mare ca Jiul Petroșani, cu suporteri minunați, cărora le voi purta respectul în suflet!

În urma unor diferențe de opinii și principii legate de viitorul acestei echipe, cu mine ca antrenor, am hotărât să reziliem contractul de comun acord. Decizia a fost una grea, dar pentru binele ambelor părți, consider că este una pozitivă și corectă. Mulțumesc frumos tuturor suporterilor pentru susținere, jucătorilor și staff-ului tehnic–administrativ. Inima mea o să rămână mereu alături și de suflarea alb-negru. În imagini se vede ce am construit și am lăsat în urma mea… Jiul suntem noi!”, a scris George Zima pe pagina sa de Facebook.

 

Doar comunicatul suporterilor. Clubul tace 

Clubul din Vale a anunțat rezultatul meciului cu Voința Lupac, însă nu a spus mare lucru despre despărțirea de George Zima. Ulterior, suporterii au fost cei care au dat un comunicat, asta ca antrenorul să nu plece așa ca de la o casă pustie.

„Dorim să explicăm câteva aspecte legate pe situația din cadrul clubului JIUL, în legătură cu demisia antrenorului George Zima. Din cele auzite și declarate până acum de către ambele părți, am ajuns la concluzia că atât George Zima cât și conducerea clubului JIUL au ajuns la înțelegerea rezilierii contractului, din spusele ambelor părți motivul fiind niște diferențe de opinie. De precizat este că fostul antrenor al minerilor a avut inițiativa plecării din Valea Jiului.

Pe lângă George Zima, și-au mai reziliat contractul următorii fotbaliști: George Dănăilă, Lorant Kiș. Pe această cale vrem să le mulțumim celor precizați mai sus pentru timpul în care au îmbrăcat tricoul alb-negru! Mult succes în carieră! Mai multe informații vom avea, cu siguranță, înaintea reunirii lotului din luna februarie", a fost comunicatul fanilor.

Jiul se află pe locul 5 în Seria 7 a Ligii 3, cu șanse mici la play-off.

A câștigat cu 2-1 partida disputată pe teren propriu cu Voința Lupac, situată imediat sub ea în clasament, și a încheiat prima parte a sezonului pe locul 5 în Seria a 7-a, cu un total de 27 de puncte acumulate în 15 etape.

 

Bilanțul lui Zima

Cu Zima antrenor, CSM Jiul Petroșani a înregistrat în acest sezon de Liga 3 8 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri, având golaveraj 29-15. În Cupa României, în această ediție, au fost înregistrate trei victorii (7-1 cu Pandurii Târgu Jiu, 2-0 cu Gilortul și 3-0 după prelungiri cu CSM Deva) și un eșec (1-1, 2-2, 0-3 după lovituri de departajare cu echipa din Liga 2 SC Oțelul Galați).

Patru echipe din Liga 3 antrenate de Zima într-o perioadă scurtă de timp!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter