13.12.2022,  18:26:19 | 0 comentarii | 1112 vizualizari
I.S.U. Hunedoara are un nou inspector șef


de Ziarul Vaii Jiului

Locotenent-colonelul Alin Nasta a primit comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență - Hunedoara, în cadrul unei ceremonii.

 

Comanda unității a fost predată de către fostul inspector șef, colonel, de acum în rezervă, Viorel Demean, care i-a condus pe pompierii hunedoreni timp de 13 ani, iar 27 de ani a făcut parte din rândul pompierilor militari.

Prezent la ceremonie, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, i-a transmis noului comandant felicitări, iar fostului șef al inspectoratului i-a mulțumit pentru profesionalismul dovedit în toate misiunile care i-au fost încredințate: „În calitate de prefect, dar și de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am colaborat foarte bine cu ambii ofițeri, iar misiunile lor, mai ales în ultimii ani, nu au fost deloc ușoare. Prin dăruirea și profesionalismul dovedit în perioadele complicate prin care am trecut cu toții, colonelul Viorel Demean și locotenent-colonelul Alin Nasta, noul comandant al pompierilor, și-au respectat jurământul depus și au luat cele mai bune decizii pentru a-și îndeplinii principala misiune: apărarea vieții, a mediului și a bunurilor cetățenilor. Îi felicit pe amândoi, iar actualului inspector șef îi doresc succes în onoranta funcție pe care o va îndeplini, începând de acum”, a spus prefectul Călin Petru Marian.

Locotenent-colonelul Alin Nasta, în vârstă de 39 de ani, este un ofițer pompier cu o solidă carieră militară, întărită și desăvârșită în misiuni complexe de gestionare a situațiilor de urgență.

Potrivit colegilor pompieri, aptitudinile și pregătirea sa au fost de multe ori testate în intervenții la inundații, accidente colective, fenomene meteo periculoase, incendii de pădure sau în amplasamente industriale precum și în gestionarea epidemiei de SARS-CoV-2.

Din luna martie a anului 2021 și până astăzi, Alin Nasta a fost prim adjunct al inspectorului șef, fiind responsabil de organizarea misiunilor în situații de urgență precum și de coordonarea tehnică și operațională a intervențiilor.

Lt. Col Alin Nasta este continuatorul unei tradiții în familie privind cariera militară, tatăl său, ofițer pompier, ocupând, până în anul 2009, postul de prim adjunct al inspectorului șef.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter