14.12.2022, 22:03:38 | 0 comentarii | 924 vizualizari
GALERIE:
FOTO
La Petroșani, în 1913 / Parastas pentru Aurel Vlaicu - primul erou al aviației române
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Aurel Vlaicu moare la Câmpina în zbor, ca o pasăre în brațele cerului, încercând să traverseze Carpații, la 13 septembrie 1913. Moartea sa tragică, „la datorie”, emoționează opinia publică. Născut pe plaiuri hunedorene, la Bințiți, Aurel Vlaicu nu este uitat nici de Valea Jiului. La nici o lună de la trecerea la cele veșnice a temerarului inventator și pilot, preoțimea ortodoxă de pe întreg cuprinsul Văii Jiului și credincioșii petroșeneni îl pomenesc pe erou. Un emoționant și cucernic gest de simțire românească petrecut, să nu uităm, în vremea când Valea Jiului era parte a Imperiului Austro-Ungar. Parastasul este servit de un sobor de preoți în frunte cu Avram Stanca, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Petroșani, singura biserică ortodoxă edificată din piatră la sfârșitul secolului al XIX-lea în Valea Jiului. În ediția din19 octombrie din 1913, „Telegraful Român” consemnează cu căldură și dibăcie în condei desfășurarea parastasului.
„(…) Cu cât ne apropiem mai mult de periferii, cu atât simțim că sentimentul național e în batere mai pronunțată. În 6 Oct. n. am fost în inima Jiului la Petroșeni, să asist la un praznic trist, la parastasul ce preoțimea din această frumoasă vale, l-a aranjat și servit întru odihna de veci a sburătorului spre culmile idealului nostru, Aurel Vlaicu. La acest act de durere, a participat mulțime de popor, care în urma predicii păr. Rusan și a comemorării lui Vlaicu prin capelanul Duma, a rămas înduioșat de acest tablou posomorât și adânc dureros pentru neamul nostru. La sfânta slujbă au servit preoții: Avram Stanca (Petroșeni), Suciu (Lonia), Socol (Livezeni), Preda (Petrița), Rusan (Vulcan), Șandru (Lupeni) și Ioan Duma (Petroșeni). Corul a fost ținut de o parte a preoțimii și câțiva intelectuali veniți anume spre acest scop la Petroșeni. Slujba dumnezeiască, servită cu multă cucernicie, a potențat sentimentul evlavios al creștinilor, încât aceștia au stat nemișcați în tot decursul actului sfânt. Cu acest prilej trist am putut fi înviorat și de o priveliște curată și senină, ce ne dă nădejdi în viitor. Am văzut, la discuțiile de mai apoi, preoți bătrâni chindisind pe pânza curată, chemarea adevăratului părinte sufletesc. Aceste discuții frumoasa s-au dăpănat în casa ospitală a harnicului preot Avram Stanca, unde am luat și masa. Avem apoi deosebită bucurie, că în această vale sunt așezate puteri tinere, cari vor urma cărarea croită de bătrâni, și vor mai lărgi-o, ca să corăspundă Împrejurărilor actuale”. Mălina BOBOC Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|