• Moto: „Umil râvnesc să mai cioplesc o carte sădind în pagini ochii trei ori doi.” (Ioan Dan Bălan, NOD)

 

Chemat la cele veșnice în 17 decembrie 2022, scriitorul Ioan Dan Bălan, cel care se simțea în primul rând poet, s-a născut la 30 mai 1951, în satul Victoria, comuna Hlipiceni, județul Botoșani și a absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din Timișoara. S-a format însă ca scriitor, ca poet și om de presă în  Petrila, județul Hunedoara. A debutat cu proză în revista Vatra, în 1987 și, de-a lungul anilor, a publicat în majoritatea revistelor literare din țară. A iubit oamenii locurilor care l-au adoptat, le-a studiat tradițiile, credințele și le-a cules folclorul. În anul 2006 a devenit membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, iar în anul 2011 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara. A primit numeroase premii, în țară și în străinătate, între care patru premii ale Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara și un premiu în Germania, la München.

POEZIA, în primul rând, este cea care-l definește și care i-a umplut sufletul. Parcursul poeziei sale este unul către o spiritualizare și o esențializare evidente, o rezemare pe simboluri și pe teme majore. Semnificative în acest sens sunt, de exemplu, ultimele două volume, Pro Logos, 1, 2020  și Pro Logos 2, De Înălțarea Vieții, 2021, cele  mai profunde și cele mai unitare ca mesaj poetic dintre cărțile sale de poezie de până acum. Mizând pe mari simboluri, textul poetic creează largi  reverberări poetice, cu conotații filozofice,  spiritual-religioase și mitologice.  Peștera, simbol central, devine un centrum mundi la care se raportează atât lumea spiritualizată, simbolizată de Sihastru și de Poet, cât și lumea profană, care aspiră la spiritualizare. Ea este locul retragerii Poetului din cetate, în tăcerea care-i oferă atât înțelegerea propriului sine și a lumii, cât și limpezimea spiritului, pentru a desluși mai clar stelele Cerului și îngerii Înaltului, pentru a vedea aievea visele și gândurile. În raport cu Peștera, Poetul și Sihastrul se suprapun.

De asemenea, confirmând accentuarea laturii meditative a poeziei sale, Ioan Dan Bălan abordează poetic în Bosonopoeme , 2016, tema temeiurilor ultime, spirituale și materiale, ale lumii și ale existenței. Cuvântul este, de fapt, esența care dă înțeles existenței, este temeiul existenței, poezia fiind o potențare a cuvântului. Poetul, în această horă a învestirii cu existență prin cuvânt – într-o sacră descendență biblică – este un receptacul și un transmițător, împovărat cu o uriașă responsabilitate, aceea de a mânui forțele creatoare ale cuvântului, ale poeziei, ale cântecului, pentru a spori frumusețea lumilor omului.

Marcând o modificare de registru poetic și o schimbare a ponderii metaforei plasticizante în favoarea celei revelatoare, volumul Autodafé, 2012 denotă și el o accentuare a laturii meditative și apelarea la simbol ca principal mijloc poetic. Focul devine simbol central al arderii întru poezie. Centrat pe simbol, Autodafé devine și el unul din cele mai unitare dintre volumele sale de poezie, profund și excelent realizat artistic. O dovadă că resursele poetului sunt surprinzătoare și o probă de adevărată poezie.

Peștera, ca simbol al ascezei, al purificării întru revelarea esențelor, este înlocuită în alte volume cu Surplomba ( Poemele Surplombei (deschideri),  2018)  - „Omul surplombei noastre e (și) Poetul; ochii lui adapă culorile împreună cu Soarele din lumina sa, împreună cu Luna din penlumina sa. El este Sihastrul de acolo, care prin mătăniile bătute adâncește în piatra muntelui treaptă după treaptă, cărarea către nemăsurata, copleșitoarea Putere a Înaltului. Este lăcașul în care se adună, lângă cel chinovit, semne, energii și fluxuri” – explică autorul. Sau  Cantonul, care, conform afirmației lui Petru Birău despre volumul Roata Lunii (Un Geon la Canton), 2011, „devine un univers magic, , un Templu în care se petrece miracolul (se naște o viziune poetică nouă, autentică), durerile acestei faceri acumulând toate întrebările, frământările, îndoielile cu care vine Poetul”. Din prefața la De-a Nemurirea, 2016, aflăm că intenția autorului este „să afle Cititorul că în așteptare stau mesaje de dincolo și de dincoace, că pe Cale se poartă întocmiri care există numai în Cer și se nasc suferințe de încredere și de Poezie, că scribul poate învia Poetul!...”

Poemele din Roata Soarelui, 2010, (volum în care este lansat motivul Cantonului), de asemenea își trag sevele dintr-un spațiu sacralizat prin puterea simbolurilor care au însoțit dăinuirea în timp a ceea ce putem numi civilizația muntelui, un spațiu sacru pe care poetul îl consideră prelungirea dacicului Kogayon, unde Omul de Piatră, Biserica de Brazi reprezintă mărturii, repere morale, istorice și poetice. Simboluri întâlnite și în Trecerea (La omul de Piatră), 2000. Celelalte volume, Poezii alese, 2021, Fulgeron. Scrisori din munți, vol.1 (2001) și 2, (2004),  Acolade, 2004, Hierathya, lumina mea caldă, 1996, Cumpăna minei, 1994, 42 de epistole pentru dezlegare de tăcere, 2014, Pantume. Vâltori, 2015, Praguri. Seuils, Paris 2009, prin frazarea poetică bogat metaforizată ce alternează cu condensări lirice notabile, prin fiorul poetic ce pare originar lumii poemelor, prin considerentele filozofice și distilările cotidianului, socialului, armonia poemelor, se înscriu într-o poezie majoră de cea mai nobilă strirpe.

PROZA este cealaltă ramură principală a operei sale. A debutat cu proza scurtă Hoțul în revista Vatra. Așa cum remarca Marian Odangiu, Ioan Dan Bălan are ca prozator o mână sigură și o vână puternică.  Stilul său realist dezvăluie un ochi pătrunzător și un fin psiholog, astfel că personajele puse în mișcare sunt nu numai veridice, ci și tipice. Prozele scurte publicate de Ioan Dan Bălan, echilibrate ca structură, centrate pe un fapt care luminează proza ca o explozie interioară, prin personajele pe care le pun în mișcare conturează un univers al pasiunilor puternice, grefate pe un fond de trăinicie a unor colectivități cu legi nescrise, tradiții și obiceiuri care merg departe în timp și pe care le păstrează cu strășnicie, ca o garanție a acestei durabilități. Autorul posedă arta de a creiona un personaj din câteva linii sugestive, câteva gesturi  semnificative, punând în mișcare atât o individualitate, cât și un exponent  al colectivității sale. Volumele sale de proză scurtă publicate se întind de-a lungul a 22 de ani : Omul de Piatră, 1998; Vinovatul (întâmplări năprasnice), 1998, Dincolo de patimă, 1999 ; Duhul momârlanilor, 2008; Duhul Văii, 2009; Duhul momârlanilor, 2017, Semnul Kogayon, 2020;  Semnul Kogayon, 2, Muntele Dragostei, 2021.

Excelând de la începuturile sale scriitoricești în proza scurtă, Ioan Dan Bălan simte la un moment dat nevoia unor spații literare mai ample pe care să marcheze semnele și înțelesurile vremurilor în devenirea unei populații de păstori. Astfel, în 2009 publică primul volum al romanului Constelația Kogayon, și anume Chemare și pecete. Urmează volumul 2 – Atacul șoimului, în 2010 și volumul 3 , Puterea Cuvântului, în 2013.  Volumul 4, Semnele Prezentului, care era în lucru, nu a mai văzut lumina tiparului, căci timpul nu a mai avut răbdare. Autorul își pune personajele să se miște pe coordonate istorice și etnografice reale și, deși prin îndepărtarea în timp și puternica închidere în spațiu dobândesc un ușor aer ficțional, ca o retrimitere în mit, romanul rămâne înscris pe coordonatele unui puternic realism. Personajele sunt exponențiale, reprezentative.  Dar nu numai indivizii sunt exponențiali, ci, conturați ca o colectivitate, oamenii muntelui sunt și ei exponențiali privind sevele bune ale acestui popor, autorul reușind să dăltuiască portrete colective care poartă reflexele vechimii și garanțiile duratei. Romanul se construiește, treptat, ca un roman fluviu, în care familii puternice și reprezentative sunt urmărite prin generații succesive și medii diverse, ceea ce solicită întreaga măsură a talentului autorului.

Scriitorul își construiește o replică în roman, eroul-scriitor care înregistrează totul pentru a feri faptele și înțelesurile vremurilor de uitare. Este, așa cum am văzut, unul din sensurile termenului pecete din primul volum, Chemare și pecete, este unul din sensurile celui de-al treilea volum, Puterea cuvântului, după ce în volumul al doilea cuvântul ca semn este întregit de semne în sens mai larg, semne ale lumii înconjurătoare. Este o afirmare a încrederii în cuvânt și în rostul cuvântului de a tezauriza memoria colectivă. Este o afirmare a încrederii în rostul cărții și al efortului de a scrie, a încrederii în puterea cuvântului.

A mai publicat 5 volume de reportaje, 4 volume de studii etnografice (din care 3 în colaborare cu Elisabeta Bogățan) și numeroase culegeri de folclor. A apărut în antologii și dicționare în țară și peste hotare.

Elisabeta BOGĂȚAN

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.