Nod

 

Doamne, arată-mi calea către noi

sunt cufundat în timp până departe

umil râvnesc să mai cioplesc o carte

sădind în pagini ochii trei ori doi

 

Nu pot ieşi de-a oarba la plimbare

mă arde o adresă, cruzi o ştiţi

eu cred în vis c-amarnic mă iubiţi

cu patima care-n poem mă doare

 

 Mirat nu intru, vreau întâi să ies

hulind fântâna apa să coboare

o ciutură cu dragoste şi soare

m-ar blestema să plâng sub chin ades

 

Vezi? n-am victorii... umbre-n rugăminţi

cu suflet mă atrag spre lumea rece

prin mine întru noi trist nodul trece

ca fiii în nepoţi şi din părinţi

 

 

 

 

 

Iată, m-am apropiat

 

Iată, m-am apropiat de tine, Doamne,

tu priveşti peste mine, încă

nu-mi auzi ruga de a mă prinde

în privirea ta, de a fi în ea

 

Iată că înţeleg insectele, noaptea

se prăbuşesc în lumina flăcării

care priveşte peste ele, peste tot, aiurea

şi, poate, n-au timp să-şi încheie ruga

ruga lor, care-i şi ruga mea

de a fi insecta din lumina ta

de a fi cuprins în ea

 

Iată, m-am apropiat de tine, Doamne,

calc hotărât pe scena

în care trebuie să-mi joc rolul roţii,

să-mi închei calea în lumina

privirii sau flăcării tale

precum orice insectă care fuge de întuneric

în moarte.

 

 

Rugăciune la Canton

 

 

Doamne, Iisuse Christoase, fiul lui Dumnezeu

şi al Fecioarei Maria

miluieşte-l pe păcătosul Geon de la Canton

fiul lui Dumitru pământeanul

şi al mamei chinuite Maria

nu-l lega de răsuflarea Lunii despicate-n florar

fără harul şi binecuvântarea ta primăvăratică

funia de aer nu-i va ajunge oricum

să se atârne puterii tale nesfârşite

lasă-l dezlegat sub Cer şi stele

să-şi poarte Cantonul dincolo de năprăsnicii

să-şi afle cu povară de melc în spate

eternitatea din oaza liniştii

 

Doamne, Iisuse Christoase, lasă-i asemănarea

în umbra sau chipul lui de  izvor

când îşi curăţă ultimii zori ai vieţii

cu agheasma binecuvântată ca vin

 nu-l izbăvi de starea straniului paznic

care împleteşte ziua şi noaptea în sine

cu lumină pre întuneric călcând !…

 

 

M-a părăsit speranţa

 

Nici nu mai ştiu de când m-a părăsit speranţa

de a mă întoarce la mine

totul seamănă cu pagina arsă fără milă

şi scrumul aruncat în curentul Cheilor

e ca şi cum scrumul ar lupta

să se refacă-n scriitura de suflet ars

doar pentru a-mi asculta încă o dată jelania

ori poate inima spulberată acolo

într-un desen cu săgeată care străpunge, pueril

ar încerca să bată precum clopotul în dungă..

 

Totul seamănă şi cu un loc văzut pentru mâine

în care tu mă vei găsi cum nu sunt

adică mai aproape de mine ca de Dumnezeu

 

Se-aud cântece în mine, simfonii de toamnă

 poate bolboroseli de-ale râului în căutarea izvoarelor

eu aşez între ele această rugăciune curată

ca scrumul să-ntocmească scriitura arsă

precum slujba preotului pomenirea la şapte ani

a celui îngropat ca soldatul în tranşeu

 

Se-aud în mine cântecele pământului

şi nu mai ştiu care bucurie a timpanului

îmi va face semnul crucii deasupra

nu mai ştiu ce duh va împleti prin timp

aceste rânduri de sub conifere seculare rămase

cu răşina aprinsă în candela Cerului

aici, unde Dumnezeu se odihneşte

sfinţind cu veşnicie altarul

Bisericii de Brazi

înaintea nunţii mele din Cuvânt.

 

 

Ziua de mâine

 

Nu ştiu să mă bucur de azi

am ochiul îngheţat pe sticla ferestrei

dorinţa mi s-a rătăcit sub hainele tale

mi s-a rătăcit sub neaua grisată

frunză vârstată maroniu-roşcat

precum păcatul părăsit în asfinţit

 

Nu ştiu să mă bucur de azi

am fost în pădure ca-n cimitir de cruci

fiecare moarte şi-a ales câte una

moartea mea şi-a ales greu crucea

poate s-a rătăcit printre cruci

precum bucuria zilei de mâine

 

Veniţi, prieteni de sărăcie

prin voi mă bucur de ieri

însingurat în Cantonul rătăcit printre cruci

în cantonul sufletului crucificat

între un duh şi o inimă

între un păcat şi un răsărit

 

 

 

 

 

Plecaţi, prieteni de sărăcie

poate că mâine cimitirul va da-n muguri

precum gândul clopotarului în clopot

gândul de pasăre aşezată pe-o cruce

după ce-a fost crucificată pe cine ştie ce

păcat al zilei de mâine…

 

Nu ştiu să-mi acopăr necazul cu suferinţa

parcă-aş trăi într-o gaură de pământ nisipos

aşteptând prăbuşirea cu seninătate

prăbuşirea zăpezii peste azi

prăbuşirea vieţii în sufletul gol

ca toba cu pielea întinsă cât cerul

 

Nu ştiu ce mai ştiu cu iarna asta, prieteni

poate nici să plâng din streaşină, cu ţurţuri

nici să-mi îmbăt nebunia cu ger

nebunia în care vorbele-mi se leagă

nod gordian al promisiunii de lumină

dintr-o erectă lumânare de brad…

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.