10.01.2023,  18:05:58 | 8 comentarii | 1809 vizualizari
Într-un județ care geme de probleme, / Deputatul Sălan (PSD) e preocupat de peșteri și denumiri de instituții. Cum a fost pus la punct chiar de ministrul Afacerilor Interne
de Cătălin DOCEA

În anul de grație 2023, există și se hrănește din fonduri publice un deputat PSD de Hunedoara, Viorel Sălan, printre ale cărui principale preocupări în 2022 a fost și aceea că turiștii nu pot vizita toate peșterile din județ, unele situate în arii protejate chiar.

Deși, ca răspuns la ale sale întrebări și interpelări, ăia de la București i-au tot explicat faptul că nu-i chiar voie să plimbi boxa bluetooth cu manele și să scuipi semințe pe sub orice piatră, mai ales dacă-i vorba de arii protejate ori neamenajate pentru a garanta siguranța vizitatorilor, al nostru pare că n-a priceput și i-a tot asaltat cu noi și noi întrebări pe aceeași temă. Sigur, și peșterile-s importante într-un județ care geme de probleme, atâta doar că deputatul Sălan pare să fi început lista de priorități de la coadă spre cap.

Dacă ar fi fost o idee mai angrenat în realitate, deputatul Sălan ar fi știut că în județ funcționează DGAMPT, o entitate generos finanțată din fonduri publice de către șeful său Nistor, prin care chiar administrația județeană poate face (sprijinită de parlamentarii de Hunedoara, desigur!) demersurile necesare pentru a da, ori a reda, peșterile către popor.

Ne dorim, totodată, să se împlinească visul frumos al deputatului Sălan, iar turiștii din toate colțurile lumii să poată vizita toate peșterile mari și reci sau mici și umede din județ. Deși, dacă pe foamea asta vor continua să se comporte de parcă n-ar fi ieșit vreodată din peșteră, adică nu cunosc problemele cu adevărat importante ale acestui județ, e foarte probabil ca pe politicienii precum dl. Sălan să nu dorească să îi vadă vreun turist, oricâte peșteri reci ori umede s-ar afla prin preajmă. 

  

Partea mișto vine chiar acum. În decembrie 2022, o altă problemă „gravă” nu i-a dat pace deputatului Sălan. De ce Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” conține în denumire sintagma „de poliție”, în condițiile în care aici este asigurată formarea ofițerilor de poliție, poliție de frontieră, de jandarmi, de pompieri, de imigrări și a altor specialiști, necesari structurilor Ministerului Afacerilor Interne? A fost nevoie ca ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, să-i explice deputatului Sălan că denumirea instituției își are rădăcina în termenul „de poliție”, definit drept al cetății (polis – din limba greacă) de a se apăra. Drept urmare, actuala titulatură – Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – reflectă corect atributul esențial, în domeniul ordinii și siguranței publice, al Ministerului Afacerilor Interne.

E clar că problemele „pertinente” pe care deputatul Sălan le pune instituțiilor centrale sunt extrem de elaborate, astfel încât e mai mult ca sigur că în spatele domnului deputat se află una sau chiar două armate de specialiști.

Nutrim speranța că, până la final de mandat, deputatul Sălan se va lămuri și cu peșterile, și cu denumirile instituțiilor, reușind astfel să-și canalizeze eforturile și spre câteva dintre problemele reale ale acestui județ.


Comentarii articol (8 )

#1 Vasilca Potecă 28.02.2023,  09:36:28
Știe cineva cum și de ce ,a ajuns Roncioiu in Consiliul de Administrație al Apaprod iar eternul Arion ,președinte al Consiliului de Administrație al Apaprod? Excelența la Hunedoara.
#2 Florănescu12.03.2023,  12:05:55
Iar Nistor e veșnic preocupat cum să își păstreze influența și forța,la conducerea Apaprod-ului...doar mai vine "peste douăzeci de ani",nu?
#3 _30.09.2023,  14:39:11
Deci starea nereguli in privința disciplinei muncii am văzut in ApaPROD -ul acela că, sincer sa fiu,ma mir că mai funcționează. a)Noaptea,din 4 sau 5 angajati,in continuare raman 1 sau 2, ceilalți fiind pe o mana cu seful de tura si dormind in pat sau fiind la ciubucuri . b) Echipamentul de protectie si de lucru e optional. c) Fisa postului la fel. d) Studiile ? Ce studii?
#4 Marcel Ciolacu15.11.2023,  10:32:48
Felicitări la domnul NISTOR ! ATI aparat din nou in NEWSWEEK. De data asta se referă la abuzurile prin care angajati ,fara studii superioare ocupa poziții pentru care nu au calificare: BERA VLAD si domnișoara CRISTINA.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter