10.01.2023,  20:34:16 | 0 comentarii | 2771 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / În căutare de băutură și bani
de Gheorghe OLTEANU

În zilele premergătoare Crăciunului, magazinele mai mari și mai mici au fost asaltate de cei dornici să se aprovizioneze cu mâncare și băutură. Persoanele care au avut un ban pus de-o parte pentru asta și-au umplut cărucioarele și au trecut prin fața casieriilor din supermarket-uri. Alți consumatori cu buzunarele mai tot timpul chelite au preferat piața agroalimentară.

 

Atracția nocturnă

a acestora a fost dulăpiorul albastru plin cu bidoane cu țuică al unuia dintre vânzătorii de la Prelata Verde. În noaptea de 29 spre 30 decembrie, construcția fragilă din plastic în care acesta își ține licorile alcoolice a fost pur și simplu făcută bucăți în porțiunea pe care se afla lacătul. Omul nu este la prima experiență de acest fel și, fiindcă, de fiecare dată când a pățit așa ceva, făptuitorii nu au fost găsiți, de data aceasta nici nu a mai reclamat la poliție furtul. Era sigur că așa se va întâmpla și acum.

 

În noaptea următoare,

cea din 30 spre 31, atracția răufăcătorilor au fost două autoturisme de pe Aleea Crizantemelor. Le-au spart geamurile din dreapta față și le-au cotrobăit prin interior. Căutau bani, în rest nu s-au atins de nimic, dar l-au „verificat”, în același mod, pe un altul din parcarea blocului 3B2, lângă cinematograf.

Și undeva în centrul vechi, pe lângă popicărie, s-a petrecut tot așa ceva. Foarte ingenios acționat, în prima zi din ianuarie, spărgătorii care au vrut să devalizeze o casă de amanet. Au intrat în magazinul de lângă acesta, dar, când s-au pus să spargă zidul despărțitor, s-a pornit alarma. Ca să nu mai zic de furturile din locuințe care, în ultima vreme, au ajuns să fie ceva la ordinea zilei. Ar fi minunea minunilor dacă, în cazurile menționate, autorii vor fi identificați, fiindcă, mai tot timpul, dosarele se pun deoparte cu mențiunea AN.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter