|
.
10.01.2023, 20:36:29 | 0 comentarii | 841 vizualizari
Pus pe picioare de o campioană
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Anul acesta atletul Codrea Silip și-a propus, ca de obicei, să fie sănătos, să poată alerga la cât mai multe curse.
Acesta ține, neapărat, să ajungă în locuri noi, așa că a început să caute și să se înscrie, încă, din timp la curse la care nu a mai fost. „A fost o decizie bună, avem o țară frumoasă, așa că am explorat locuri noi, m-am bucurat de priveliști și peisaje minunate de pe crestele munților sau am admirat în fugă frumusețile locurilor din diferite regiuni ale țării, unde nu am reușit să ajung până acum, pe parcursul celor patru anotimpuri", spune sportivul. Pentru atlet, anul care a trecut a fost unul bogat în performanțe. „A fost pentru mine cel mai productiv an din punct de vedere al podiumurilor câștigate și asta se datorează în principal schimbărilor pe care le-am făcut în perioada de pregătire. Am fost mult mai prudent și mai grijuliu în abordarea problemelor de sănătate pe fond degenerativ, oprindu-mă la primul semn si trecând la activități de refacere. Dar principala schimbare din perioada de pregătire a fost că am beneficiat pe parcursul a patru luni de un program de pregătire adaptat nevoilor mele, program conceput de campioana mondială la alergare montană, Denisa Dragomir, cea care mi-a împărtășit din experiența ei și cu care m-am sfătuit pentru a găsi cele mai bune soluții, astfel încât să reușesc să mă antrenez la un nivel semiprofesionist, fără a risca să am accidentări majore. Chiar dacă accidentările nu au apărut, din păcate a trebuit să mă opresc din programul de antrenament și a trebuit chiar să renunț la câteva curse la începutul sezonului din cauza problemelor mele degenerative la spate/ articulații, probleme pe care apoi am învățat să le gestionez din mers și am reușit să adaptez pregătirea/ recuperarea înaintea și după cursele aproape săptămânale cu antrenamente variate pe bicicletă, înot si mai puțin alergare, astfel încât să-mi permită participarea la cât mai multe curse la un nivel cât de cât competitiv”, a concluzionat atletul. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



