26.01.2023,  18:41:57 | 0 comentarii | 1132 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Bazinul acoperit de înot didactic a intrat în al nouălea an de funcționare
de Corneliu BRAN

Bazinul de înot didactic „Avram Iancu Marius” din Petroșani a intrat anul acesta în al nouălea an de existență. Grație unui proiect realizat de Primăria municipiului Petroșani și prin străduința fostului și actualului primar al Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, dar și a ministrului Sportului de-atunci, petroșeneanca Monica Iacob-Ridzi, guvernul a inclus acest obiectiv pe lista celor eligibile, iar ulterior s-a primit finanțare europeană, Compania Națională de Investiții fiind cea care s-a ocupat de lucrare. Astfel pe harta Petroșaniului și a Văii Jiului a apărut primul bazin de înot didactic, unde copiii și tinerii de la școli au putut practica, cu instructori de specialitate, în condiții foarte bune și moderne, acest minunat și complex sport, înotul. Pe lângă ei, în afara orelor de program școlar, s-au putut bucura de apă, mișcare și relaxare și cetățenii Petroșaniului și ai localităților din Valea Jiului, atrași să vină la bazin și la sauna acestuia.

Datorită acestei mici aniversări, miercuri seara am fost la bazinul acoperit din Cartierul Aeroport să vedem cum se prezintă acesta după atâția ani de funcționare, dar și să vedem care este atmosfera acolo, dorind să stăm totodată de vorbă atât cu administratorul Petre Popa, dar și cu persoane aflate la acea oră în apă, tocmai ca să ne facem o imagine de ansamblu și totodată, de ce nu, să refacem o invitație mai veche tuturor celor care iubesc înotul și apa: să meargă cu încredere, având acolo chiar și acum, iarna, cele mai bune condiții.

 

Curățenie și temperatura apei

Primul lucru care ne-a fost dat să-l vedem încă de la intrare a fost faptul că alături de clădirea bazinului de înot există o parcare spațioasă, deci cei ce ajung cu mașina acolo nu au probleme de parcare. Apoi, la intrare, celor care încă nu au pășit la acest obiectiv le spunem că există o recepție. Unde fain-frumos, îți cumperi un bilet de intrare și apoi poți merge spre un vestiar curat și civilizat, unde să îți lași hainele. Pentru saună, plătești suplimentar, ea aflându-se la parter. Dacă optezi să mergi să înoți, urci câteva scări și în fața ta se deschide o sală mare și un bazin cu apă împărțit pe culoare de înot. Și uite așa, ai ajuns chiar și iarna sau când e frig afară, să faci baie în voie într-o apă super curată, igienizată după toate standardele europene, cu o temperatură de apă de mare mediteraneană, undeva în jur de 30-31 de grade, într-o atmosferă de vacanță dată de chiotele celor ce se bălăcesc, dar și de muzica din difuzoare puse la bătaie de administratori. Ba chiar și între două ture de înot, poți să faci mișcare și să te simți bine alături de un prieten sau cunoștință la masa de tenis, aflată pe platforma pe post de faleză a bazinului.   

La ora la care am mers, undeva după ora 16,30, o oră la care bazinul nu prea era suprapopulat (cam după 17,00 până la 21,00 când se închide, bazinul e mai aglomerat și dimineața când sunt copiii cu instructorii, după un program bine stabilit), se aflau în bazin circa 15 persoane, în timp ce la recepție alte vreo cinci-șase persoane se pregăteau să intre. În bazin cam peste jumătate erau adulți, două persoane venite tocmai de la Lupeni alături de copii, așa cum fac de luni sau ani de zile cam de două ori pe săptămână, după cum ne-au spus.

 

Bazinul înseamnă sănătate

„Acest bazin înseamnă, în primul rând, atât pentru copii cât și pentru adulți, sănătate, apoi relaxare, timp liber plăcut gestionat. Într-un cuvânt, acest bazin era absolut necesar pentru copiii noștri, pentru elevii acestui oraș, dar și pentru cetățenii de toate vârstele. Pot spune că fără acest bazin de înot acoperit Petroșaniul era mai sărac și ar fi fost păcat să nu-l avem, iar meritul incontestabil pentru că acesta există este al domnului primar Tiberiu Iacob-Ridzi, care și acum zece, unsprezece ani când s-au făcut demersurile era primar, dar și al doamnei Monica Iacob-Ridzi, pe atunci ministru al Sportului în Guvernul României. Precum și al consiliului local de atunci, care a sprijinit această idee încă de la început, alături de echipa din primărie, practic cea care s-a ocupat de proiect și care l-a făcut a fi unul eligibil pentru finanțare. Iar astfel, Petroșaniul, Valea Jiului, s-a ales cu un bazin de înot modern, și aici mă gândesc la faptul că o zonă formată din șase localități, până atunci nu avea nici măcar un bazin de înot acoperit, dar mai multe! Și, iată, de nouă ani, oamenii, copiii și tinerii, femei și bărbați au unde să vină și să practice acest sport complex, care dezvoltă în timp musculatura și pune în mișcare sângele, dar și care ne scapă oasele și coloana de la degradare, asta într-o zonă de munte unde umezeala și clima în general provoacă destule probleme reumatismale și nu numai”, ne-a spus pentru început administratorul Petre Popa.

 

Despre bazin, instructorii de înot, copii

Legat de cursurile de înot pentru copii și instructorii lor, dar și de alte chestiuni mai tehnice, administratorul bazinului petroșenean a menționat următoarele: „Arderea caloriilor la o oră de înot se ridică la 715 calorii. Alții, aceste calorii le elimină prin medicamentație, dar ca fost sportiv de meserie, fotbalist la Lupeni și Petroșani, în divizia B și C, trebuie să spun că cea mai corectă cale de eliminare a acestor calorii și de a-ți curăța organismul rămâne tot sportul. Exercițiile fizice în apă, alături de înotul propriu-zis, aduc niște beneficii deosebit de mari corpului uman și de aceea înotul, sportul în general, trebuie să fie prietenul nostru cel mai bun. Nu trebuie să fugim de sport, de exercițiile fizice, de mișcare și de timpul petrecut într-o sală de sport, pe un teren de sport, sau în cazul de față într-un bazin de înot. Iar copiii au nevoie cel mai mult de asta, în condițiile în care foarte mulți petrec timpul liber în fața calculatorului sau telefonului în spații închise sau stând pe bănci afară. Ei au nevoie de a practica un sport, indiferent ce ramură sportivă, fie ea bazată pe un sport de echipă, sau individuală, cum e înotul. Iar dintre sporturi, înotatul este unul dintre cele mai complexe sporturi pentru organism, punând în mișcare cam toți mușchii și toate oasele, ceea ce înseamnă nimic altceva decât sănătate și întărirea imunității. De asta mă bucur când vedem la bazin atâția și atâția copii! Că ei sunt viitorul nostru și trebuie să avem grijă de ei. Iar primăria noastră, domnul primar, prin deschiderea acestui bazin de înot asta au făcut: au dat posibilitatea părinților să-și îndrepte copiii spre acest sport sănătos!

La bazinul nostru avem patru instructori de înot specializați, care sunt la dispoziția copiilor și a adulților. Sunt instructori profesioniști care știu exact ceea ce trebuie să facă și ceea ce este bine. Dumnealor stau la dispoziția tuturor cetățenilor. Ei pot îndruma cetățenii, la cerere, ce exerciții să facă în apă, pentru probleme articulare sau reumatice - și nu numai, colaborând permanent cu toți cei care îi solicită. Dacă tot am vorbit de instructori, vreau să le dau și numele: Alexandru Biro, Narcis Popa, Sebastian Șandor și Alin Csontos. Instructori serioși, instructori care în ultimii ani au adus atâtea satisfacții copiilor și părinților lor, dar și care aduc un beneficiu sportiv și financiar bazinului nostru.

Și dacă tot am vorbit de bazin, vreau să spun pe această cale cetățenilor că aici la noi pot găsi și o saună, unică în Vale, gândită a se face, suplimentar de proiectul în sine, de domnul primar. Intrarea la bazin este de 20 lei pentru adulți și 12 lei pentru copii și studenți. Există și un sistem de abonament, în sensul că există posibilitatea a zece ședințe de înot, plus două gratuit, iar pentru saună se plătește separat, 13 lei pe oră. Referitor la apa din bazin, ea este igienizată după toate standardele medicale europene, cu substanțe acreditate de Ministerul Sănătății și după un regim bine stabilit. Apa are o temperatură cuprinsă între 30-31 grade Celsius, la recomandarea domnului primar fiind mărită temperatura de la 24 de grade, cât prevăd standardele europene. De ce? Pentru că vorbim de copii, în primul rând, iar dumnealui a considerat, pe bună dreptate, că trebuie să facem acest lucru, copiii fiind mai sensibili fiind scutiți astfel de răceli. Toți care vin cu copiii aici ne mulțumesc de acest fapt și au astfel încredere să-i lase să înoate în apă fără nicio grijă, semn că decizia domnului primar a fost una foarte bună.

Închei prin a face o invitație părinților de a-și aduce copiii la bazinul nostru didactic de înot, precum și tuturor cetățenilor care doresc să facă mișcare și să-și protejeze sănătatea prin spor să vină să înoate măcar o oră-două pe săptămână, dacă nu este timp de mai mult. După-amiaza și seara, până la ora 21,00, bazinul este destinat tuturor, dimineața și la prânz copiilor, elevi la școlile noastre. Dec,i este loc și timp pentru toată lumea!”.

 

Invitația primarului

Încheiem acest material prin câteva gânduri transmise a doua zi de către primarul Petroșaniului, legat de cei aproape nouă ani de activitate.

„Când m-am decis să facem un bazin de înot acoperit pentru copii și nu numai la Petroșani am ținut cont, în primul rând, de ideea că lumea trebuie să facă sport, mișcare, în cazul de față să înoate și să-și întărească astfel imunitatea organismului. Cum în toată Valea Jiului nu exista măcar o singură astfel de oază de petrecere a timpului liber și relaxare, am considerat că Petroșaniul trebuie să o aibă. Am fost susținut atunci de tot aparatul din primărie, de consiliul local și de soția mea, ministru atunci în Guvernul României, iar prin înțelegerea găsită la factorii de decizie și prin proiectul bine documentat am reușit, cu ajutorul celor de la CNI, să ridicăm în Aeroport, acest obiectiv. Faptul că de la an la an la bazin au ajuns tot mai mulți cetățeni, destui și din Lupeni, Vulcan sau Petrila, mă face fericit și pot spune că acest proiect a fost unul dintre cele mai bune pentru oraș, cum, la fel, consider că și proiectele legate de cinematograf și de Muzeul Mineritului au fost, de asemenea, foarte importante pentru municipiul nostru și pentru comunitatea petroșeneană. Fiindcă astăzi vorbim de bazin, nu am să scap în încheiere ocazia să nu invit, pe această cale, pe toți cei care poate încă nu au ajuns la bazin, sau pe copiii dumnealor, să meargă cu încredere acolo și să înoate! Au acolo tot ce trebuie: personal calificat, o apă curată și caldă, instructori de specialitate, saună, dușuri, atmosferă plăcută și tot ce trebuie, inclusiv pe partea de igienă, meritul fiind al celor care administrează acest obiectiv și al primăriei, iar asta o spun fără teama că cineva va zice că exagerez. Cine nu crede ce spun, să meargă, cum nu de puține ori merg și eu cu copiii mei. Ce poate fi mai frumos de-atât, încât să îți poți petrece cu copiii timpul în apă, înotând și făcând sport?”, a transmis, prin intermediul ZVJ, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter