08.02.2023,  18:42:22 | 1 comentariu | 1386 vizualizari
Vulcan / S-a renunţat la modernizare
de Gheorghe OLTEANU

Bugetul local al municipiului Vulcan pe 2023 a fost aprobat în ședința extraordinară de consiliu din 2 februarie. 

În afara trecerii
în revistă a cifrelor și obiectivelor pe care le conține pe care a făcut-o Cristian Merișanu, cel care ține în mâna dreaptă pixul de ordonator de credite, nu au existat cine știe ce discuții pe marginea lui, așa că proiectul de hotărâre a fost aprobat cu votul “pentru” al consilierilor prezenți. Mai ales că proiectul fusese prezentat și la adunarea publică desfășurată cu trei zile înainte. 

Joi, 2 februarie,
în spatele săli se așezase un domn care și-a făcut un obicei de a veni la ședințele de consiliu. La prima lui apariție Lucian Mihăiasă a fost întrebat ce vânt îl aduce, ce probleme are? Bărbatul nu avea ceva de genul acesta, ci voia doar să asiste la ședință. Ceva normal, fiindcă, fiind publice, la ședințele de consiliu local participă oricine vrea. La aceasta cu bugetul omul a reproșat că site-ul primăriei nu e actualizat corespunzător. Nu apar proiectele  de hotărâre noi și nici cele anterioare. Primarul l-a lămurit rapid. Proiectele se pun pe site după ce au fost aprobate. 

Ba, mai mult,
a plusat Cristian Merișanu, “suntem singura primărie care a afișat pe site proiectul de buget pe care, apoi, l-am pus în discuție publică”. După care a făcut o prezentare a investițiilor care se vor realiza pe fonduri europene, dar și a celor care necesită finanțare de la buget. A recunoscut, însă, că partea de finanțare ce-i revine primăriei pentru proiectele pe fonduri europene “ne-a terminat, dar noroc cu linia de credit”. În sinteză, așa cu apare în referatul de prezentare, bugetul local pe 2023 este constituit din venituri totale în sumă de 90.098,40 mii de lei. La secțiunea de funcționare veniturile sunt de 43.024,60 mii de lei, iar cheltuielile ajung la aceeași sumă. Veniturile la secțiunea de dezvoltare a fost prevăzută suma de 49.238,10 mii de lei în condițiile în care veniturile totale însumează 92.262,70 mii de lei.

Consilierul local Pompiliu
Barbu a recunoscut că “ar fi fost bine dacă am fi discutat despre un buget excedentar, dar trebuie să ne conformăm”. El a ținut să sublinieze că “bugetul este unul echilibrat, bine structurat și s-a renunțat la unele cheltuieli”. Colegul său Adrian Hisem a vrut să afle de ce, la capitolul investiții, nu apar sumele de bani necesare la Parcul Avram Iancu, a cărui modernizare a fost amânată de la un an la altul? Explicația pe care i-a oferit-o primarul a fost scurtă. Se vor face doar reparații în parc. 

Vor fi aranjate
zonele verzi și se vor monta bănci. Locul de joacă pentru copii este deja funcțional, iar în partea stângă a scenei se va construi clădirea centrului de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate. Apropos de scena din parc care, ani de-a rândul a constituit motiv de litigiu între administratorul Clubului IMAX și fostul primar. Regretatul a susținut până-n ultima clipă că scena e a primăriei, deși actele doveditoare spuneau altceva. Cu ceva timp în urmă Cristian Merișanu a recunoscut că scena din parc a fost și este dintotdeauna a clubului și că va vedea ce trebuie făcut pentru că prejudiciul adus proprietarului pentru perioada de timp în care a fost ținut pe loc și nu a putut să continue și să finalizeze lucrările începute la aceasta.


Comentarii articol (1 )

#1 Gabriel Negulescu09.02.2023,  14:19:46
Chiar si asa este un oras la care unii doar viseaza in aceste vremuri! Multumim lui Dumnezeu locului salasluit iar restul cu multa toleranta si in liniste s-or face daca va fi posibil.Deocamdata orasul nostru este mult peste alte orase tarii,atat ca oportunitati cat si ca mediul de convietuire. Am vazut multe zone.Nu degeaba am ajuns sa imi doresc sa traiesc veacul pe aceste meleaguri desi nu sunt bastinas. Avem aer( e ceva nobil astazi),avem bariera antiseismica ,antinucleara,avem un sol care ne permite sa nu ne facem griji cand dormim.Avem si cateva locuri de munca si multi contribuie constant la nivelul de trai prin efort propriu aducand valita din vest cu usurinta,avand sosele de calitate care ne leaga de occident in mod decent!Ce sa imi mai doresc? Da mi-as dori o politica duplocitara a invatamantului! Sa se faca un nucleu puternic de copii destepti care sa salte zona pt cei ce vor duce zona mai departe! Sistemul de invatamant este nesustenabil si foarte restrictionat.Mi-as dori scoala de pe vremuri.Scoala si biserica sunt bunuri de patrimoniu si au o orgine! Soiul asta de sorginte straina o vad cu ochi rai. Dar nu se poti sa inoti de-a contra Jiului! Totusi,nu imi doresc ca noua generatie sa fie o masa de fiinte fara valoare. Ca administratie totul e mai mult decat ok.Exzista si bunavointa si rationament si ppsibilitati fiecare dupa cat il duce capul.Nu as pleca de aici nici mort.Pai pentru ce daca traiesc foarte bine aici? Desi nu sunt nici mare bogatas si nici altceva.Sunt un om mic dar exzist.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter